Gigi Becali a adus doi atacanți la FCSB, pe Daniel Popa de la U Cluj și Marius Ștefănescu de la Sepsi, dar mai vrea la echipă un jucător cu profil ofensiv, căruia deja i-a găsit o poreclă.
Arnold Garita, fostul atacant al lui FC Argeș, s-a auto-propus la FCSB și a cerut să fie sunat de Gigi Becali, iar finanțatorul a transmis că se va conforma.
Arnold Garita a jucat un sezon la FC Argeș, între iulie 2022 și iulei 2023, la finalul căruia gruparea din Trivale a retrogradat în Liga 2, în urma barajului pierdut cu Dinamo. A ajuns la formația saudită Al-Faisaly, iar acum vrea la FCSB. Iar finanțatorul echipei bucureștene are de gând să-l contacteze pe jucător.
„Să-mi dați numărul să-l sun. Nu e glumă, să-mi dați numărul. E un jucător care mi-a plăcut. I-am făcut oferte, eu am vrut să-l iau, dar el a exagerat. Îi spuneam «Machita». Așa îmi place mie să le pocesc numele. «Machita» e mai frumos decât Garita”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport.
Garita a plecat de la Al-Faisaly în primul rând pentru că i-a expirat contractul, dar și pentru că a ratat îndeplinirea obiectivului, promovarea în prima divizie din Arabia Saudită. El a și transmis un mesaj publicm în care a mulțumit tuturor pentru ocazia de a juca la respectiva formație și le-a urat succes în sezonul viitor.
Ulterior, atacantul din Camerun a organizat o sesiune de întrebări și răspunsuri, în care a dorit să mai stea de vorbă cu persoanele care-i urmăresc activitatea pe rețelele de socializare.
Fostul atacant al lui FC Argeș a fost întrebat dacă va ajunge la FCSB, așa cum și-a manifestat dorința de mai multe ori în perioada în care a jucat la formația din Trivale.
El a spus că nu a primit nicio ofertă, și-a manifestat scepticismul că vreo persoană din club l-ar dori în sezonul viitor, dar a transmis să fie sunat de Gigi Becali. Iar finanțatorul grupării bucureștene s-a conformat. Rămâne de văzut dacă Garita va fi coleg de echipă cu al lui compatriot Joyskim Dawa.
Arnold Garita a fost cel mai în formă jucător al lui FC Argeș în sezonul 2022/2023, la finalul căruia formația din Trivale a retrogradat în Liga 2. Atacantul din Camerun a jucat 40 de meciuri în toate competițiile, dintre care 29 în sezonul regulat al Superligii, șapte în play-out, ambele manșe ale barajului cu Dinamo și două în Cupa României.
A marcat, în total, 14 goluri. De nouă ori a făcut-o în primele 30 de etape ale campionatului, dar a punctat de trei ori și în play-off. A înscris de două ori și în barajul pentru rămânerea în Superliga, dar nu a fost suficient pentru ca FC Argeș să se salveze de la retrogradare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER