Jucătorul Universităţii Craiova care primeşte sfaturi permanent de la Giorgio Chiellini: „A fost mentorul meu, mă ajută şi azi”

Jucătorul Universităţii Craiova care primeşte sfaturi permanent de la Giorgio Chiellini: „A fost mentorul meu, mă ajută şi azi
  • Publicat:
  • Actualizat:

Stoperul Universităţii Craiova, Denil Maldonado, a dezvăluit că păstrează relaţia cu fostul său coleg de la Los Angeles FC, Giorgio Chiellini, cei doi făcând cuplu în centrul defensivei echipei din Major League Soccer.

Fost campion european cu Squadra Azzurra, retras între timp din activitate, Giorgio Chellini (40 de ani) comunică în continuare cu internaţionalul din Honduras, căruia îi oferă sfaturi în privinţa carierei.  

Maldonado: „Giorgio Chiellini a fost mentorul meu şi mă ajută şi azi”

„Pot spune că Giorgio Chiellini a fost mentorul meu la Los Angeles. M‑a ajutat în foarte multe privințe și mă ajută încă și azi. Mai importante decât sfaturile despre fotbal pe care mi le‑a dat au fost exemplele despre cum să fii om. Pentru că Giorgio este o persoană integră și absolut remarcabilă, atât pe teren cât și în afara lui. Ăsta cred că e cel mai important lucru învățat de la el: să fiu un profesionist în toate privințele”, a declarat Denil Maldonado pentru revista oficială a clubului Universitatea Craiova.

Maldonado, încântat de Costel Gâlcă

Fundaşul central de 26 de ani apreciază aportul lui Costel Gâlcă atât în pregărirea tehnico-tactică a Universităţii Craiova, dar şi prin prisma faptului că este vorbitor de spaniolă şi îi ajută în acest sens pe jucătorii din America Centrală, precum Maldonado, Mora şi Paradela.

„Cred că e evident și pentru cei din afară cât de multe a schimbat antrenorul, de la venirea sa. Are o experiență foarte mare la nivel înalt și cred că asta e extrem de important, pentru că ne transmite și nouă din ea. Pentru noi, vorbitorii de spaniolă, e foarte important că este un vorbitor excelent. Datorită acestui fapt ne adaptăm mai repede și ne reparăm rapid orice mică neînțelegere”, spune Denil Maldonado.

Maldonado speră ca Universitatea Craiova să-l cumpere definitiv

Împrumutul lui Denil Maldonado la Universitatea Craiova va expira la finalul acestui an, dar internaţionalul din Honduras îşi doreşte să continue în Bănie. Pentru a se întâmpla acest lucru, Mihai Rotaru trebuie să mai achite o jumătate de milion de euro celor de la Motagua Tegucigalpa.

„Am muncit mult să ajung aici și provocarea pentru mine este să rămân la Craiova. Mă simt foarte bine în echipă, m‑am acomodat cu colegii, iar orașul mi se pare unul foarte liniștit și plăcut. De asemenea îmi plac suporterii, sunt foarte apropiați de echipă și asta e important pentru orice fotbalist. Toate astea mă motivează să lupt pentru un transfer definitiv. M‑a izbit destul de tare șocul cultural, diferențele dintre America de Sud și Europa nu sunt puține și am avut mai multe poticneli, dar nimic grav sau care să pot să spun că m‑a uimit. În plus, știu că sunt abia la început, sunt convins că voi cunoaște tot mai multe lucruri despre România și Craiova și abia aștept să le descopăr pe amândouă și să mă bucur de ce au să‑mi ofere. Eu zic că Universitatea Craiova este cea mai bună echipă din România. Am găsit aici o familie, un spirit de camaraderie care a fost foarte important pentru creșterea mea și mai ales pentru adaptarea la grup. Am mai mulți colegi cu care petrec timpul liber, dar deocamdată ne e un pic mai greu din cauza barierei lingivistice. Dar ne înțelegem și în alte feluri și chiar ne simțim bine. Locul meu preferat este centrul vechi din oraș, e un loc foarte frumos și aerisit, ies mereu cu soția mea la plimbare și la o cafea”, a declarat Denil Maldonado.

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Adriana Bahmuțeanu primește AMENINȚĂRI! George Restivan rupe tăcerea după moartea lui Silviu Prigoană, ce pățește și el
Adriana Bahmuțeanu primește AMENINȚĂRI! George Restivan rupe tăcerea după moartea lui Silviu Prigoană, ce pățește și el
Suedezii ne-au pus ”gând rău”! Sunt gata să ia decizia, după ce România a câștigat la ”masa verde” cu Kosovo
Suedezii ne-au pus ”gând rău”! Sunt gata să ia decizia, după ce România a câștigat la ”masa verde” cu Kosovo
Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?
Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Ultima oră. Au început negocierile. Nemulţumit de statutul de la Real Madrid, marele talent se ”refugiază” la vicecampioana din Premier League
Ultima oră. Au început negocierile. Nemulţumit de statutul de la Real Madrid, marele talent se ”refugiază” la vicecampioana din Premier…
Cum a SLĂBIT Adela Popescu în timp record! Secretul care o ajută să se mențină impecabil. Și-a uimit fanii cu pozele sexy
Cum a SLĂBIT Adela Popescu în timp record! Secretul care o ajută să se mențină impecabil. Și-a uimit fanii cu…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI.  Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Un român povesteşte cum e să lucrezi la stat în Elveţia.
Un român povesteşte cum e să lucrezi la stat în Elveţia. "Nu ştiu de ce spuneţi voi că e o…
Inevitabilul s-a întâmplat! Cercetătorii anunță că roboții AU DEPĂȘIT oamenii
Inevitabilul s-a întâmplat! Cercetătorii anunță că roboții AU DEPĂȘIT oamenii
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, cu inima frântă. Mesaj plin de emoție: Nu va mai fi la fel fără tine!
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, cu inima frântă. Mesaj plin de emoție: Nu va mai fi la fel fără tine!
Bianca Drăgușanu l-a amenințat pe Gabi Bădălău cu un CIOB! Detalii halucinante despre încăierarea de miercuri
Bianca Drăgușanu l-a amenințat pe Gabi Bădălău cu un CIOB! Detalii halucinante despre încăierarea de miercuri
Se alimentează cardurile românilor cu 250 de lei. Ordin la Guvern: Alocăm bani pentru plăți esențiale
Se alimentează cardurile românilor cu 250 de lei. Ordin la Guvern: Alocăm bani pentru plăți esențiale
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit:
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Lautaro Martinez egalează recordul de goluri al lui Maradona pentru Argentina
Lautaro Martinez egalează recordul de goluri al lui Maradona pentru Argentina
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cine a câștigat prima bombă cu amulete din sezonul 14. Alexia și Aris Eram au dat verdictul: „Nu mi-a plăcut deloc gustul”
Cine a câștigat prima bombă cu amulete din sezonul 14. Alexia și Aris Eram au dat verdictul: „Nu mi-a plăcut…
×