Júnior Morais de la Rapid, al doilea străin cu 300 meciuri în fotbalul românesc! Se apropie și Takayuki Seto de această bornă | SPECIAL
Ultimele meciuri din actualul sezon al primului nostru eșalon fotbalistic au mai adus încă doi membri în Clubul Leretter, cel al jucătorilor cu peste 300 de jocuri în Liga I.
În restanța FCSB – CFR Cluj, a făcut-o Ovidiu Hoban, cel mai vârstnic fotbalist al ultimelor trei ediții. Iar cu prilejul acestei a 21-a etape, la meciul UTA – Rapid, a venit rândul brazilianului Iraneuton Sousa Morais Júnior, de la oaspeți.
El devine astfel al doilea jucător născut dincolo de granițele României care atinge un asemenea onorant număr de meciuri. Primul este Camora de la CFR Cluj.
Júnior Morais de la Rapid, al doilea străin cu 300 meciuri în fotbalul românesc! Se apropie și Takayuki Seto de această bornă | SPECIAL
La 28 februarie 2011 a debutat în primul nostru eșalon pentru Astra, în partida de-acasă cu Gloria Bistrița (scor 1-0).
De-atunci, cu excepția sezoanelor 2019-2021, a evoluat numai pe prima scenă a fotbalului românesc, pentru doar trei echipe, după cum urmează: la Astra în 198 meciuri, la FCSB în 49 și acum la Rapid, deocamdată, în 53.
Dacă totul decurge cu bine, peste opt partide va veni și rândul unul al fotbalist străin, japonezul Takayuki Seto, să intre în acest club, în prezent el având 292 de partide.
„Clubul Leretter” este cel care cuprinde toți fotbaliștii care au atins peste 300 de prezențe în Divizia A / Liga I, până în 399.
El a fost denumit astfel după numele primului jucător care a atins această cifră, Iosif Leretter.
UTA Arad a terminat la egalitate cu Rapid Bucureşti, 1-1 (1-0), duminică seara, la Arad, într-un meci din etapa a 21-a a Superligii de fotbal.
Pe un teren foarte greu, UTA a deschis scorul prin Philip Otele (40), dar Rapid, cu Junior Moraes integralist, a egalat la ultima fază, prin Marko Dugandzic (90+7 – penalty), după ce Cristian Maxim l-a faultat în careu pe Dragoş Grigore.