Justin Ștefan s-a implicat în problema lui Dinamo, care nu găsește stadion pentru meciul cu Farul: „Acesta este interesul LPF!”. Ce au comunicat „câinii” către ligă
Secretarul general al LPF, Justin Ștefan, a vorbit pe marginea meciului Dinamo – Farul, care încă nu se știe unde se va juca.
Justin Ștefan s-a implicat în problema lui Dinamo, care nu găsește stadion pentru meciul cu Farul: „Acesta este interesul LPF!”. Ce au comunicat „câinii” către ligă
Dinamo nu reușește să găsească o soluție de stadion pentru meciul cu Farul, iar secretarul general al LPF Justin Ștefan spune că interesul organizației pe care o reprezintă este ca partidele să se dispute pe teren. În cazul în care oficialii clubului din Șos. Ștefan cel Mare nu vor găsi o soluție în timp util, există și riscul ca elevii lui Ovidiu Burcă să piardă cu 3-0 la masa verde.
Oficialul Ligii Profesioniste de Fotbal spune că nu a primit nicio comunicare oficială din partea „câinilor” privind acest subiect, astfel că informațiile din acest moment susțin, cel puțin în acte, că meciul va fi găzduit de Stadionul Național Arcul de Triumf – potrivit programării inițiale.
„Interesul ligii este acela de a disputa toate meciurile conform programului.
În momentul de față, Dinamo nu a informat nimic despre schimbarea locului de disputare a meciului cu Farul Constanța”, a declarat Justin Ștefan, potrivit GSP.
Andrei Nicolescu a răbufnit în mediul online după ce au picat nu mai puțin de 10 variante de stadion pentru Dinamo – Farul
Andrei Nicolescu, administratorul special de la Dinamo, caută în continuare o variantă de stadion pentru meciul cu Farul și spune că a primit foarte multe refuzuri până în acest moment.
„Fairplay, zero din zece!
De zece zile, Dinamo caută un stadion pentru a disputa meciul cu Farul.
Am vorbit, direct sau indirect, cu cei care administrează zece stadioane. Din București și nu numai. Nu dau exemple, mă refer la fenomen, nu la cazuri punctuale.
Am ales, evident, doar stadioane disponibile în ziua respectivă. Nu s-a putut să jucăm pe niciunul dintre cele zece. În unele cazuri, din motive temeinice, în altele… din alte motive.
Dar, repet, nu s-a putut pe niciunul din zece.
Vorbim de arene construite din bani publici, care ar fi încasat o chirie semnificativă și care ar fi oferit o bucurie binemeritată câtorva zeci de mii de suporteri. Într-un asemenea context, un răspuns favorabil părea un reflex firesc și rațional din punct de vedere financiar, administrativ, sportiv. Și, totuși, răspunsul favorabil a întârziat să apară.
Nu acuz pe nimeni. Inerția ostilității din societatea noastră nu a fost inventată în fotbal. Trăim într-un colț de lume în care capra vecinului trebuie să moară cu orice preț, inclusiv cu prețul propriei capre. De regulă, privirile aruncate peste gard sunt încărcate cu frică, ură, invidie sau dispreț. Succesul celuilalt deprimă, în loc să motiveze.
Obsedați să ne demolăm reciproc, în loc să construim împreună, n-ar trebui să ne mirăm că am devenit irelevanți în competiție cu cei pentru care fairplay-ul nu e doar o lozincă sau un drept discreționar, ci o obligație, un mod de viață.
Sunt convins că vom găsi o soluție pentru meciul cu Farul. Trebuie sa găsim. Mereu găsim.
Și, în ciuda acestui «zero din zece», cred că, împreună cu celelalte cluburi, putem reuși să construim solidar un campionat intern puternic și relevant la nivel internațional.
Acționând rațional și cu fairplay. «Unu din zece» i-ar putea «contamina» și pe ceilalți nouă”, a transmis Andrei Nicolescu, prin intermediul paginii sale personale de Facebook.