Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, a avut un discurs de mare campion după decizia controversată de la golul lui Louis Munteanu.
Croatul nu a stat prea mult pe gânduri și a tras o concluzie clară după meciul cu CFR Cluj.
Dinamo București a remizat cu CFR Cluj, scor 1-1, în a 16-a etapă din Superliga. Golurile au fost marcate de Josue Homawoo și Louis Munteanu.
Atacantul formației din Gruia a egalat chiar înainte de pauză după ce a profitat de o ieșire greșită a portarului Golubovic.
Adrian Cojocaru, centralul partidei, a dictat inițial fault în atac, însă după ce a revăzut faza la monitorul VAR a decis să valideze golul. Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, a dat dovadă de fair play, spunând că respectă decizia arbitrului.
„Sunt mulțumit de echipă. Am avut oportunități, dar mai avem de lucrat defensiv. Le-am zis să continue să joace la fel și după pauză. Sunt puțin trist pentru că puteam să câștigăm meciul.
Pentru mine e important că Opruţ şi Homawoo nu au avut probleme medicale. VAR-ul a verificat, a spus că e gol și aia e. La golul CFR-ului jucătorii trebuie să comunice mai bine. A fost ghinion și trebuie să acceptăm asta.
Am jucat un fotbal bun, avem stabilitate, consistență. Avem două săptămâni să ne pregătim pentru ultimele meciuri din acest an. Portarul care a intrat a fost foarte în regulă. Nu a avut intervenții fantastice, dar suntem mulțumiți de el”, a declarat Kopic, după meci.
O echipă bună. Vă dați seama, am avut emoții când am intrat atunci. Mi-au spus doar să fiu eu. N-au venit să pună presiune pe mine. Am controlat jocul cap-coadă. Mi-aș dori să joc mai mult. În rest, vedem, doamne ajută. (n.r. ce știe despre Golubovic) Nu mi-a răspuns încă la mesaj. Sper să fie bine. Eu am încredere (n.r. că se poate descurca în poarta lui Dinamo)”, a spus Alexandru Roșca.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER