Kyriakos Papadopoulos, sfătuit de Ciprian Marica să se transfere la FC U Craiova! „Am vorbit chiar înainte să vină! L-au vrut mai multe echipe!” | EXCLUSIV
FC U Craiova a dat lovitura cu transferul super starului Kyriakos Papadopoulos, care s-a sfătuit și cu Ciprian Marica, înainte să ajungă în Superligă.
Cei doi au rămas în relații bune după ce au jucat la Schalke, iar fundașul grec nu l-a uitat pe Marica, atunci când a primit oferta tentantă din partea lui Adrian Mititelu.
Conform surselor noastre, fundașul central în vârstă de 30 de ani, care a semnat un angajament valabil două sezoane cu trupa din Bănie, a primit 60.000 de euro la semnătură, iar în primul sezon ar urma să fie remunerat cu 14.000 de euro lunar.
Ciprian Marica, dezvăluiri despre transferul lui Kyriakos Papadopoulos la FC U Craiova: „Am vorbit cu el!”
Fost coleg cu Kyriakos Papadopoulos la Schalke, în perioada în care clubul din Gelsenkirchen era o forță în Germania și chiar în Europa, Ciprian Marica a avut un rol important în transferul grecului la FC U Craiova.
„Pe Kyriakos l-au vrut mai multe echipe în această vară! Noi suntem prieteni pe rețelele de socializare, dar n-am mai știut mare lucru de el în ultimul timp. Am vorbit însă înainte să vină în România, mi-a cerut sfatul, iar dacă a ajuns la FC U Craiova, asta înseamnă că l-am convins, nu (n.n. râde)? I-am spus exact ce se întâmplă la noi, am fost cât se poate de sincer în discuția pe care am avut-o cu el”, a spus Ciprian Marica, pentru ProSport.
Fostul atacant al lui Schalke și-a adus aminte de felul în care juca Papadopoulos la începutul carierei, atunci când era printre cei mai buni fundași din Bundesliga: „Cu greu treceai de el! Un fundaș central foarte, foarte bun! Era top, puternic, o adevărată stâncă. Cu siguranță, Kyriakos a fost la vremea respectivă printre cei mai buni apărători din Germania”.
Suma transferurilor plătite pentru Kyriakos Papadopoulos este de 17.500.000 euro, iar valoarea cea mai mare de piață a apărătorului a fost de 18.000.000 euro.