Centralul lulian Călin și asistentul FIFA Sebastian Gheorghe sunt marii perdanți ai alegerilor locale desfășurate duminică în România.
Primul a candidat ca primar în localitatea Ștefănești – Argeș, fiind susținut de PNL. A fost învins la o diferență de 40 de procente de Iulian Velcea de la PSD.
„Îmi asum o competiție politică din care trebuie să iasă un singur învingător: orașul Ștefănești. Sunt cetățean al acestui oraș de când mă știu.
Aici mi-am făcut studiile, aici trăiește familia mea. În consecință, acesta este locul pe care-mi doresc să-l văd dezvoltându-se, bucurându-se de prosperitate”, declarat arbitrul înainte de scrutin.
De șase ani face parte din Asociația Județeană de Fotbal Argeș, fiind și vicepreședintele Comisiei de Arbitri și Observatori Argeș. Din 2008 este parte din lotul divizionar de arbitri, iar de zece sezoane este arbitru în primul eșalon, unde a afirmat, pompos, că a ajuns „prin muncă și perseverență, parcurgând etapă cu etapă”.
Fiul cunoscutului Gheorghe „Suceavă”, Sebastian Gheorghe, a candidat pe lista de consilieri la Alianța Dreapta Unită din partea PMP, dar nu s-a ales, în cele din urmă, cu un post în municipalitatea locală.
Liberalii au pierdut şi Primăria municipiului Suceava, cîştigător fiind Vasile Râmbu de la PSD. ADU a scos un scor mic. Tușierul l-a susținut pe Marian Andronache, care a luptat pentru a fi primar la Suceava, dar acesta nu a adunat voturile necesare
Sebastian Gheorghe e fiului fostului arbitru Constantin Gheorghe, cel care a fost și el politician, senator de Suceava între 2004 și 2008 pe listele PUR (PC) și apoi PD.
Alegerile locale din 2024 în România au avut loc la data de 9 iunie 2024, concomitent cu alegerile europene, pentru Parlamentul European. La alegerile locale, s-a votat pentru primarii din fiecare comună, oraș sau municipiu, pentru consilierii locali și municipali precum și pentru președinții consiliilor județene.
Pentru a fi votat, trebuia să fii fost îndeplinite următoarele condiții: cetățenie română, vârsta de cel puțin 18 ani până în ziua alegerilor, domiciliul sau reședința stabilite în circumscripția electorală și înregistrare pe listele electorale permanente sau temporare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER