Kyros Vassaras a reacționat după dezvăluirile despre Horia Mladinovici: „Pot apărea și opinii diferite”
Kyros Vassaras a oferit o primă reacție despre situația arbitrului Horia Mladinovici, despre care ProSport a scris că s-a aflat sub influența băuturilor alcoolice în timpul unei ședințe. După partida CS Mioveni – CFR Cluj, scor 0-1, din 13 noiembrie, a fost criticat de șeful CCA pentru o anumită fază, un penalty neacordat pentru CFR Cluj în minutul 67.
Totul într-o ședință de analiză pe zoom, care se face după fiecare etapă. Mladinovici i-a răspuns dur grecului, contrazicându-l pe acesta pe un ton destul de dur care i-a surprins pe cei prezenți.
Kyros Vassaras îl apără pe Horia Mladinovici, dar lasă loc de interpretări: „Pot apărea și opinii diferite”
Surse ProSport din rândul arbitrilor susțin că Mladinovici era sub influența băuturilor alcoolice. Ca să aplaneze conflictul dintre cei doi au intervenit Sebastian Colțescu și Ovidiu Hațegan. Neimpresionat, grecul Vassaras i-a liniștit pe cei doi:„Lăsați-l acum, mâine va avea o altă părere!”.
Președintele CCA Kyros Vassaras are o o altă variantă despre conflictul cu arbitrul Horia Mladinovici și afirmă că arbitrul nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
„Pe durata întâlnirii am purtat un dialog care a fost încheiat cu un mesaj puternic pentru toți participanții, în care am punctat cum trebuie să reacționeze în situații când revăd un incident pe monitor. Arbitrul Horia Mladinovici nu a fost niciodată sub influența băuturilor alcoolice. Așadar, nu a existat niciun fel de conflict.
În întâlnirile noastre discutăm întotdeauna în mod detaliat despre diferite faze, așa că pot apărea și opinii diferite. În final, e de datoria CCA să transmită arbitrilor instrucțiunile corecte. Nu e cazul ca arbitrii să fie supuși unor presiuni suplimentare”, a transmis președintele CCA Kyros Vassaras.
Horia Mladinovici a reacționat și el: „Cei care mă știu, îmi cunosc stilul de viață sănătos”
Arbitrul Horia Mladinovici a spus că nu obișnuiește să consume alcool nici măcar ocazional și a ținut să menționeze că în timpul ședinței respective se afla acasă, unde avea grijă de doi dintre cei trei copii ai săi.
„Nu am participat niciodată la vreo ședință, în persoană sau online, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Acest lucru nu s-a întâmplat nici cu ocazia întâlnirii arbitrilor din luna noiembrie la care se face referire în materialul de presă.
Cei care mă știu îmi cunosc stilul de viață sănătos, incompatibil cu consumul băuturilor alcoolice, nici măcar ocazional. Mai mult decât atât, în acea zi eram acasă și aveam și rolul de a-mi supraveghea doi din cei trei copii. Comportamentul meu nu a fost în niciun moment deplasat.
Pe durata ședinței nu am făcut altceva decât să îmi susțin punctul de vedere asupra unei decizii. Atât și nimic mai mult. Articolul în cauză îmi provoacă un grav prejudiciu de imagine, atât pe plan profesional, cât și personal, motiv pentru care analizez posibilitatea de a mă adresa instanțelor de judecată”, a spus Horia Mladinovici, potrivit unei informări emise de FRF.