L-a învins pe Șumudică, dar are puterea să recunoască: „De când mă uit la fotbal, nu am văzut așa ceva”

Foto: SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 5 poze

Omul care l-a învins pe Marius Șumudică a avut puterea să recunoască, după Sepsi – Rapid 2-0, că de când se uită la fotbal nu a mai văzut niciodată așa ceva.

Rapid a pierdut cu 0-2 meciul din deplasare cu Sepsi, primul din etapa a 19-a din Superliga, și continuă să tremure pentru locul de play-off.

La finalul partidei Sepsi – Rapid 2-0, cel care l-a învins pe Șumudică a recunoscut că nu a mai văzut așa ceva

Gazdele au marcat prin El Sawi, împrumutat de la Rapid la Sepsi până la finalul sezonului, și Haruţ, din penalty, dar ratarea meciului a aparținut lui Burmaz.

Jucătorul lui Marius Șumudică a trimis miungea în transversală de la 6 metri, mingea l-a lovit în cap pe Niczuly, a revenit în transversală, după care a fost reținută de portarul gazdelor. Antrenorul lui Sepsi, Valentin Suciu, recunoaște că a fost surprins de ce a văzut.

„Cred că de când mă uit la fotbal nu am văzut așa ceva. Mă bucur că am avut spirit. Băieții s-au auto-depășit și am reușit să câștigăm cele 3 puncte.

Toți jucătorii care au intrat au adus plusul de care avea nevoie echipa. Neskovici e jucător interesant, căruia îi lipsea încrederea. Sper ca încrederea să-l facă și mai bun.

La El Sawi nu e vorba de curaj. Trebuie să facă pe teren ce știe că are de făcut. Îl felicit că a marcat gol.

Nu ne gândim la toate meciurile. Vom avea o săptămână mai liniștită înainte de Craiova. După meciul din cupă, urmează iar deplasare lungă.

De la început am spus că nu avcem lot așa de mare să mergem pe două fronturi. Chiar dacă am jucat cu echipe de Liga 3 și 2 care ne-au învins pe bună dreptate, trebuia să menajăm jucătorii. Sunt deplasări foarte lungi și meciuri la 3 zile. Partidele de cupă au venit după altele dificile din campionat. Avem câțiva accidentați și nu am vrut să riscăm.

Obiectivul primordial e campionatul, unde se poate întâmpla orice. E bine că până acum ne-a ieșit”, a spus tehnicianul, la finalul partidei, potrivit Prima Sport 1.

Publicat: 06 12. 2024, 23:23