Gigi Becali a dezvăluit cum a reușit Elias Charalambous să găsească rețeta succesului la FCSB și a făcut public marele secret al antrenorului cipriot.
Înainte de înfruntarea cu Farul, Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, a spus că este extrem de mulțumit de rapiditatea cu care a ajuns să joace echipa sa și chiar a ținut să-l laude pe Elias Charalambous. În euforia declarațiilor, finanțatorul roș-albaștrilor a dezvăluit care este marele secret din abordarea tactică a tehnicianului cipriot.
„Vă spun sincer. Mutarea cea mai bună pe care am făcut-o este Charalambous. (n.r. sunteți mulțumit de el?) Nu doar că sunt mulțumit, sunt foarte mulțumit.
Eu dintotdeauna spun: ‘posesie, pasă, posesie, pasă’. Jucăm așa de repede, nici nu mă așteptam să jucăm așa de rapid. Asa în viteză, dintr-una. Recuperat mingea și jucătorul care recuperează nu o recuperează atingând-o o dată mingea și a doua oară pasă.
Când o recuperează pasează din prima fără să facă două atingeri măcar. Ăsta este secretul lui Charalambous”, a declarat Gigi Becali, patronul celor de la FCSB.
Deși a răpus-o în lupta pentru titlu de sezonul trecut, Gheorghe Hagi, antrenorul campioanei Farul, nu se ascunde și recunoaște calitatea imensă a jucătorilor de la FCSB.
„(n.r. – Vă temeți de vreun jucător de la FCSB?) FCSB are jucători foarte buni. FCSB are unul dintre cele mai bune loturi din prima ligă, dar pentru mine contează cum joci colectiv.
Sperăm ca noi să o facem mai bine colectiv decât ei. Știm că va fi greu, pentru că adversarul e foarte bun”, a spus Gică Hagi, antrenorul Farului, înainte de înfruntarea cu FCSB, vicecampioana României.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER