Fotbalistul care l-a „tocat” de bani pe Gigi Becali, după transferul de la CFR Cluj, și care părea terminat ca fotbalist și-a găsit echipă. Este vorba despre un club important, dintr-un campionat mai puternic decât Superliga.
Astfel, presa din țara respectivă anunță că atacantul a ajuns la o înțelegere cu echipa și că va semna un contract valabil până în 2026, chiar dacă ultima experiență avută în România nu a fost una prea reușită.
Ajung în România în anul 2016, la CFR Cluj, Billel Omrani nu a dezamăgit. Fotbalistul cu cetățenie algeriană a reușit să cucerească, alături de ardeleni, nu mai puțin de șapte trofee: cinci titluri de campion și două Supercupe ale României.
În 2022, atacantul ajungea la FCSB unde nu a reușit să se impună și a stat un singur sezon. Gigi Becali s-a lipsit rapid de serviciile atacantului care a marcat doar de două ori în 21 de partide disputate în tricoul roș-albastru. Astfel, Omrani a ajuns la Petrolul Ploiești, unde nu s-a acomodat. La doar șase luni de la venirea pe „Ilie Oana”, jucătorul a plecat de la Ploiești, iar acum pare că și-a găsit un nou angajament.
Conform jurnalistului polonez Piotr Kozminski, care a făcut marele anunt pe rețelele de socializare, Biller Omrani a ajuns la o înțelegere cu o grupare importantă din Polonia. Astfel, fostul fotbalist de la CFR Cluj, FCSB sau Petrolul Ploiești va semna un contract cu Wisla Cracovia, valabil până în anul 2026.
Wisla Cracovia are mare nevoie de ajutor în atac, acesta fiind și motivul pentru care a apelat la ajutorul atacantului Billet Omrani, cotat de Transfermarkt la suma de 550.000 de euro. În acest moment, polonezii se află pe poziția a zecea a clasamentului primei ligi din Polonia. Cracovia a reușit să acumuleze 25 de puncte în 21 de etape și are parte de un sezon destul de slab. Viitoarea echipă a lui Billel Omrani a marcat 29 de goluri și a primit tot atâtea, în actualul sezon. În acest moment, Wisla Cracovia se află la nu mai puțin de 14 puncte de podium, locul trei fiind ultimul care asigură prezența în UEFA Conference League. În acest moment, poziția a treia este ocupată de Lech Poznan, echipă care a acumulat 39 de puncte în 21 de etape.
Wisla va disputa un nou meci de campionat vineri, 23 februarie 2024. Viitoarea echipă a lui Billel Omrani va întâlni pe Piast, echipă ce ocupă locul 12 în clasament.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER