La Dinamo se sfâșie „câinii” între ei. Unul dintre liderii programului DDB, atac devastator împotriva campaniei de transferuri realizată de Andrei Nicolescu: „Ne lipsesc doi antrenori secunzi și niște bucătari”
Dragoș Sterpu, unul dintre liderii programului DDB, a lansat un atac devastator împotriva campaniei de transferuri realizată în această iarnă de Andrei Nicolescu la Dinamo.
Fostul candidat la conducerea DDB susține că roș-albii ar fi trebuit să se orienteze către fotbaliști cu mai mare apetit ofensiv, „câinii” având în acest moment de departe cel mai slab atac al Superligii, cu doar 13 goluri marcate în 22 de etape, aproape un gol la două meciuri!
Atac devastator împotriva campaniei de transferuri realizată de Andrei Nicolescu la Dinamo
Extrem de dezamăgit de strategia aplicată de Dinamo pe piața transferurilor, Sterpu a ieșit la atac și a criticat dur deciziile conducătorilor.
La țintă au fost luați și moldovenii Dorian Răilean și Petru Neagu, doi fotbaliști aduși în această iarnă de „alb-roșii”, dar care nu prezintă cifre care să le dea speranțe mari suporterilor.
„Patru portari, șapte fundași centrali, 13 goluri în 22 de etape, ce ne mai lipsește? Vreo doi antrenori secunzi și ceva bucătari.
Cea mai tare campanie de transferuri din istorie, jos pălăria, nicio echipă din lume nu stă așa bine ca noi la capitolul portari și fundași centrali, o să jucăm noul sistem «Nicolescu», 3 cu 3 intercalat, doi portari și restul se descurcă.
La Rață, Postolachi sau Damașcan nu ne uitam, am luat portarul (n.r. – Railean) și un copilaș (n.r. – Petru Neagu) care a fost convocat, nu a jucat, la o națională under”, a scris Dragoș Sterpu pe contul său de Facebook.
Scandal înainte de derby-ul Dinamo – Rapid: ultrașii giuleșteni boicotează meciul! Reacția lui Nicolescu
În mijlocul unei perioade extrem de grele din istoria clubului, Dinamo se pregătește de un meci extrem de greu, derby-ul cu Rapid, care va avea loc sâmbătă, 27 ianuarie, de la ora 20:00, în etapa cu numărul 23 a Superligii.
„Câinii” ar putea beneficia însă de faptul că Peluza Nord Rapid a ales să boicoteze partida, ca urmare a faptului că nu a primit numărul de bilete promis inițial, 5.000, și va trebui să se mulțumească cu doar 2.800 de tichete.
Andrei Nicolescu, administratorul special al lui Dinamo, a reacționat pentru ProSport și a explicat că, deși și-ar fi dorit un veritabil spectacol în tribunele celui mai mare stadion al țării, nu s-a putut opune dorinței liderilor din PCH.
„Dacă galeriile s-ar fi înțeles, puteam pune la dispoziție și 7.000 de bilete și câte voiau ele, dacă nu s-au înțeles, punem în limita legală. Mi-aș fi dorit să fie ambele galerii, să fie spectacol și în tribune, dar nu se poate.
PCH e o parte foarte importantă din ADN-ul clubului și nu putem să trecem peste cuvântul lor. Din acest punct de vedere, al relației dintre galerii. Dacă ei nu se înțeleg, eu nu am ce să fac, nu pot să intermediez eu. Am încercat să intermediez, i-am rugat să găsească o soluție, mai departe nu am ce să fac. Nu pot eu să mă bag între ei dacă nu s-au înțeles”, a declarat Andrei Nicolescu, în exclusivitate pentru ProSport.