Comisia Centrală a Arbitrilor a stabilit brigada care va conduce partida dintre Sepsi Sfântu Gheorghe și FCSB, iar roș-albaștrilor nu le va pica bine.
Partida dintre Sepsi Sfântu Gheorghe și FCSB se va disputa duminică, 24 septembrie, de la ora 21:00, în cadrul etapei a zecea din Superliga.
Acest meci va fi condus la centru de către Cătălin Popa, iar asistenți vor fi George Neacșu și Romică Bîrdeș.
Surpriza vine însă din camera VAR. Acolo se va afla Florin Andrei, arbitru contestat dur de către Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație al clubului FCSB, cu doar câteva ore în urmă.
„Nu mi-a plăcut de Florin Andrei, care a zis că e henț, după o reluare pe care am văzut-o cu toții și după care nu ne putem edifica dacă mingea îi vine în piept sau în braț lui Compagno. Face o demonstrație… Nu știu, e clarvăzător? Ce-o fi făcând… Nu am idee cum vede el ceva ce nu vede nimeni.
El zice că e henț și anulează golul. Eu cred că Florin Andrei nu trebuia să intervină. Nu e o filmare care să ne edifice. Noi nu știm. Nu se vede. Cum facem? Cum facem ca ăsta să nu mai arbitreze? Ăsta rămâne și arbitrează în continuare. Am o mare problemă cu Florin Andrei”, a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.
Elias Charalambous, antrenorul echipei FCSB, a prefațat meciul cu Sepsi Sfântu Gheorghe în cadrul unei conferințe de presă.
„Avem încă un meci dificil, dar din punctul meu de vedere toate meciurile sunt dificile în acest campionat. Calitatea campionatului este ridicată așa că în fiecare săptămână sau, ca acum, la fiecare trei zile, avem un meci dificil. Jucătorii noștri sunt pregătiți pentru joc. Muncesc din greu, nu avem timp să lucrăm prea mult, pentru că avem meciuri unul după celălalt. Singurul lucru pe care putem să îl facem este să ne recuperăm cât de bine punem.
Eu sunt foarte încântat că jucăm la trei zile, pentru că cel mai bun lucru atât pentru noi ca antrenori, cât și pentru jucători. În loc să te antrenezi o săptămână întreagă, dacă joci la 2-3 zile cred că e cel mai bine. Suntem pregătiți pentru jocul de mâine. Știm că vom întâlni un adversar dificil. Și-au arătat calitatea în cupele europene. Și în sezonul trecut, din câte îmi amintesc. Au adus niște jucători noi, dar noi trebuie să ne facem treaba în așa fel încât să câștigăm cele trei puncte.
(n.r. despre faptul că este a treia deplasare consecutivă) E ceva ce trebuie să facem. Sunt o persoană căreia nu îi plac scuzele. Acesta este felul în care trebuie să funcționăm, așa că o facem și nu căutăm scuze pentru asta. Partea bună este că clubul ne asigură cele mai bune condiții, jucătorii au totul asigurat la hotel pentru a se recupera. Este un lucru important pentru noi, pentru că cel mai important pentru jucători este să se recupereze cât mai bine. Acum, singurul lucru la care ne gândim e meciul de mâine”, a spus Elias Charalambous, pentru FCSB TV.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER