Laszlo Balint a dezvăluit ce trebuie să facă jucătorii săi pentru a salva UTA de la retrogradare: „Aici este foarte important să creștem”
UTA Arad și FC Voluntari au încheiat la egalitate, scor 1-1, partida din cadrul etapei cu numărul 18 din Superliga României.
Vitalie Damașcan a deschis scorul pentru ilfoveni în minutul 2, iar peste 10 minute, Claudiu Keșeru a reușit să egaleze.
La finalul celor 90 de minute, Laszlo Balint s-a declarat mulțumit de punctul obținut pe arena Francisc von Neuman.
Laszlo Balint a dezvăluit ce trebuie să facă jucătorii săi pentru a salva UTA de la retrogradare: „Aici este foarte important să creștem”
UTA Arad se află pe penultima poziție a clasamentului, însă Laszlo Balint este convins că poate salva echipa de la retrogradare. Mai mult, tehnicianul „bătrânei Doamne” consideră această remiză obținută este un punct de plecare pentru echipă.
„Cred că acesta este cel mai important element pe care trebuie să îl menționăm. Să începi de la 1-0 pentru adversar, este un handicap foarte important, mai ales împotriva unei echipe cum este FC Voluntari. O echipă care știe să aglomereze zona centrală, care se apără foarte bine, are talie, are jucători cu experiență în zona centrală.
Mă bucură foarte tare modul în care grupul a reacționat. Nu am pus capul în pământ, am egalat relativ repede, am pus presiune pe adversar, ne-am creat câteva ocazii destul de important dar, din păcate, nu am reușit să întoarcem meciul. Legat de partea aceasta de spirit, de atitudine colectivă, este un punct foarte bun de plecare pentru ceea ce ne propunem.
Este la fel de adevărat că meciurile trec. Nu reușim să adunăm punctele de care avem nevoie pentru a urca puțin în clasament. Urmează o pauză cred eu bine-venită, ca să reglăm anumite lucrurile și să abordăm meciurile din acest an calendaristic cu mai mult curaj și să facem puncte. Asta este cel mai important.
Clar că era un meci în care trebuia să riscăm tot, dar această abordare ofensivă le-a permis celor de la FC Voluntari să aibă câteva contraatacuri periculoase. Știam acest lucru. Oarecum ne-am asumat. Am scăpat de câteva ori cu un pic de șansă. Asta ne trebuie: să avem curaj, să avem încredere.
Până la urmă sunt lucruri la care trebuie să ne adaptăm. Nici soluțiile nu au fost foarte numeroase. Cel puțin în compartimentul defensiv. La un moment dat Aly Abeid făcea semn că nu mai poate, eram așa într-o situație în care nu știam ce soluție să am. Chiar dacă era pregătit Stahl. Acesta nu se poate apăra așa bine la un jucător cum este Damașcan.
Este bine că s-a terminat așa, până la urmă. Voluntari este o echipă capabilă să pună probleme. Și la fazele fixe, la contraatacuri. Mai avem foarte mult de muncă.
Fiecare jucător are calitate. De aceea sunt la această echipă. În momentul în care au semnat, clubul a investit în primul rând încredere în ei. Eu, ca antrenor, trebuie să fac în așa fel încât să scot maximum din potențialul lor, în acest moment.
Este clar că forma sportiva este oscilantă, nu este un drum constant. Mă bucur pentru toți, dar trebuie să evidențiem grupul. Aici este foarte important să creștem, ca spirit, ca încredere în tot ceea ce putem să facem împreună”, a declarat Laszlo Balint la finalul partidei cu FC Voluntari.