Clubul Sepsi Sfântu Gheorghe a anunțat despărțirea de trei jucători importanți în această vară.
După ce a câștigat Cupa României pentru a doua oară în istoria clubului, patronul Laszlo Dioszegi a decis să înceapă curățenia de vară în ceea ce privește lotul lui Sepsi.
În campionat, Sepsi a încheiat sezonul pe locul 6 în play-off, cu doar 29 de puncte, la 9 puncte în spatele penultimei clasate, Rapid București.
Conducerea covăsnenilor vrea acum să înceapă pregătirile pentru sezonul viitor și a dat afară trei jucători dintr-un foc: Dimitrov Radoslav (bulgar, 34 de ani, fundaș dreapta), Anass Achahbar (olandez/marocan, 29 de ani, mijlocaș ofensiv) și Enriko Papa (albanez, 30 de ani, mijlocaș central).
„Jucătorii Dimitrov Radoslav, Anass Achahbar și Enriko Papa nu mai fac parte din lotul Sepsi OSK.
Dimitrov Radoslav, în vârstă de 34 de ani, timp de 4 ani a fost unul dintre jucătorii de bază ai echipei noastre, Anass Achahbar, în vârstă de 29 de ani, s-a alăturat lotului Sepsi OSK în iarna anului 2020, iar Enriko Papa, în vârstă de 30 de ani, a sosit în luna februarie al acestui an sub formă de împrumut, până la finalul sezonului 2022-2023.
Pe această cale, dorim să le mulțumim celor trei jucători pentru perioada petrecută alături de noi și le urăm mult succes în continuare!”, este anunțul publicat de către Sepsi Sfântu Gheorghe, pe Facebook.
Enriko Papa: – 16 meciuri jucate în Superliga – 2 meciuri jucate în Cupa României – 1 milion de euro – cota de piață potrivit Transfermarkt
Anass Achahbar: – 14 meciuri în Superliga – 1 gol în campionat – 3 meciuri în Cupa României – 350 de mii de euro – cota de piață potrivit Transfermarkt
Radoslav Dimitrov: – 27 de meciuri jucate în Superliga – 3 meciuri jucate în Cupa României – 450 de mii de euro – cota de piață potrivit Transfermarkt
După câștigarea Cupei României, decizia surprinzătoare a venit din partea antrenorului Cristiano Bergodi: a plecat de la Sepsi.
„Mi-a zis că vrea să meargă acasă, în liga a doua din Italia, a zis că ar fi ceva incredibil. Sau dacă ar primi o ofertă de la arabi, acolo sub 50.000 de dolari pe lună nu poți lua. Eu nu cred că merge la CFR. Dacă mi-a zis ceva, nu cred că se va întoarce a doua zi. E un om de cuvânt, de încredere. Dar, în două zile se poate întâmpla orice”, a declarat Laszlo Dioszegi, potrivit Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER