Laurențiu Reghecampf s-a afișat extrem de dezamăgit la flash-interviu după FCSB – Universitatea Craiova 3-0 și a lăsat de înțeles că nu îi va ierta pe jucătorii săi. Antrenorul din Bănie spune că în următoarele zile va lua mai multe măsuri drastice.
Laurențiu Reghecampf va avea câteva zile foarte grele în Bănie, după ce Universitatea Craiova a pierdut, sâmbătă, în runda cu numărul 8 din Superliga, scor 0-3 cu FCSB.
Reghecampf luase deja câteva măsuri drastice după eșecul din runda precedentă, scor 0-2 cu Farul Constanța. Markovic și Cîmpanu au fost excluși din lot, din cauza prestațiilor modeste de la Ovidiu, dar și a modului în care s-au antrenat în săptămâna premergătoare partidei FCSB – Universitatea Craiova.
Acum, după eșecul din Ghencea, scor 0-3 cu FCSB, Laurențiu Reghecampf anunță alte măsuri la echipă. Antrenorul s-a declarat profund dezamăgit de atitudinea unora dintre jucătorii săi și a lăsat de înțeles că nu va trece cu vederea acest lucru:
„O primă repriză foarte slabă, din toate punctele de vedere. Nu agresivi, primim goluri din greșelile noastre. Foarte slabi! Îmi vin foarte multe lucruri în cap și trebuie să le ordonăm, să le analizăm. Sunt multe momente în care arătăm că o echipă normală, nu ne dorim să câștigăm. Indiferent de adversar, trebuie să arătăm că ne dorim să câștigăm.
Am spus sper (n.r. – că echipa va arată diferit față de meciul cu Farul). Trebuie să îmi fac analiza, poate nu am ales cei mai buni jucători pentru primul 11. Anumiți jucători trebuie să se gândească și să pună mai mult suflet în anumite momente, nu întotdeauna. Nu dau vina pe nimeni, am pierdut ca echipă. Dar sunt multe lucruri pe care trebuie să le analizăm în următoarea săptămână.
Pe hârtie arătăm bine în atac, dar în teren… Koljic nu și-a revenit, Ivan joacă pe o poziție care nu este 100% a lui. Am încercat să improvizăm. După 2-0 am schimbat puțin, dar cel mai tare mă deranjează atitudinea. Faptul că primim gol, că intrăm foarte rar în contact cu adversarii. Bineînțeles că îmi reproșez. Și eu fac parte din același colectiv.
Multe lucruri le-am spus la pauză. Și după meci, și la pauză. Trebuie să luăm niște decizii și vor fi luate niște decizii! Nu vor pleca, nu vă duceți așa departe. Decizii privind randamentul jucătorilor la antrenamente, la meciuri. Nu avem cum să îi dăm afară, au contracte, sunt jucători profesioniști. Vom vedea dacă mai putem să mai aducem jucători.
Markovic și Cîmpanu nu au făcut parte din lot. După evoluțiile de la meciul cu Farul și antrenamentele de săptămâna aceasta, am decis să îi lăsăm acasă. Eu antrenez echipa, nu trag semnale de alarme. Fiecare jucător îmi poate demonstra în fiecare zi că merită să joace.
Nu mă întrebați despre națională în momentul de față. Nu, am avut alte probleme de rezolvat și din păcate nu am reușit”, a declarat Laurențiu Reghecampf, la Digi Sport.
Andrei Ivan s-a afișat fără cuvinte în fața reporterilor după FCSB – Universitatea Craiova și nu a putut să găsească o explicație pentru eșecul usturător încasat de echipa sa:
„Nu îmi găsesc cuvintele. Am făcut o primă repriză foarte slabă, am luat 3 goluri, ca niciodată. În repriza a doua am ieșit la joc, ne-am creat câteva ocazii, dar nu am reușit să marcăm. Ne îngrijorează acest lucru, dar sperăm ca de la următorul meci să marcăm și noi. Prima repriză nu ne-am creat foarte multe ocazii, am pierdut foarte repede mingea.
Degeaba avem posesie dacă nu ne creăm ocazii de a marca. Chiar nu pot să îmi dau seama ce nu a mers… Două prime reprize foarte slabe, ambele la fel, identice (n.r. – cu Farul și FCSB).
Când am intrat în vestiar la pauză, nu îmi venea să cred. Nu știam ce s-a întâmplat cu noi. A vorbit Mister cu noi și am ieșit cu o altă față”, a declarat Andrei Ivan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER