Valeriu Răchită a dat de înțeles că i se pare hilar cum Universitatea Craiova visează la câștigarea campionatului, deși defensiva oltenilor „scârțâie” din toate încheieturile.
După ce Laurențiu Reghecampf, antrenorul Universității Craiova, a fost zdrobit de FCSB, fosta sa echipă, scor 0-3, Valeriu Răchită i-a dat un sfat prețios lui „Reghe”. Fostul jucător al lui Gigi Becali a dat de înțeles că apărarea este marea problemă a oltenilor și a spus clar și răspicat că Zajkov și Ndong sunt departe de a fi fundașii unei echipe campioane.
„Se zice că scorul nu reflectă realitatea. Aseară scorul și meciul au fost la discreția FCSB-ului. Eu cred că Reghe, cum zicea Adi Minune, a greșit buzunarul, a greșit echipa. A greșit echipa băiatul meu. Ce a fost pe partea dreaptă a apărării, cu Ndong și Zajkov, nu cred că se face la o echipă care își propune titlul.
Cum a câștigat Petrescu campionatul? Cu apărarea. Antrenorii noștri nu vor să înțeleagă că atunci când îți construiești o casă, trebuie să începi cu fundația.
Ce înseamnă fundația la o echipă? Apărarea. Dacă nu ai o linie de fund foarte bună și nici portarul, portarul nu mi se pare portar de echipă națională cum are Rapid sau FCSB.
Și eu ca fundaș când știam că îl am în spate pe Stelea eram mai liniștit. A fost un meci în care s-a văzut că Olaru a făcut diferența. Olaru s-a demarcat în spatele liniei de fund. Ce spun de Zajkov și Ndong, ei nu știu să joace pozițional, nu știu să închidă culoarele, nu știu să facă dublaj.
La golul lui Olaru, din pasa lui Tavi Popescu, Zajkov trebuia să facă un pas spre dreapta și închidea intervalul, așa cum spun italienii. Italienii de la copii și juniori asta fac, îi așează în 4, orice ar fi să dea la margine, să nu dea între voi”, a declarat Valeriu Răchită pentru Fanatik.
FCSB a spulberat-o pe Universitatea Craiova, scor 3-0, în cea de-a opta etapă din Superliga. După finalul partidei, Laurențiu Reghecampf, antrenorul oltenilor, a venit cu o concluzie clară.
„O primă repriză foarte slabă, din toate punctele de vedere. Nu agresivi, primim goluri din greșelile noastre. Foarte slabi! Îmi vin foarte multe lucruri în cap și trebuie să le ordonăm, să le analizăm.
Sunt multe momente în care arătăm că o echipă normală, nu ne dorim să câștigăm. Indiferent de adversar, trebuie să arătăm că ne dorim să câștigăm. Am spus sper (n.r. – că echipa va arată diferit față de meciul cu Farul). Trebuie să îmi fac analiza, poate nu am ales cei mai buni jucători pentru primul 11.
Anumiți jucători trebuie să se gândească și să pună mai mult suflet în anumite momente, nu întotdeauna. Nu dau vina pe nimeni, am pierdut ca echipă. Dar sunt multe lucruri pe care trebuie să le analizăm în următoarea săptămână”, a declarat Reghecampf.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER