Legenda Rapidului dă verdictul clar despre Daniel Niculae în cea mai grea zi din viața președintelui din Giulești! Ce trebuie să știe Dan Șucu: „Asta vreau să îi transmit”. EXCLUSIV
Contestat din toate părțile, Daniel Niculae este apărat de foștii colegi de la Rapid, în frunte cu Dani Coman, eroul giuleștenilor de la Hamburg.
Aflat ultima oară la Hermannstadt, de unde a plecat recent, Dani Coman a ținut să sublinieze că este alături de atacantul care a strălucit în sezonul în care Rapid a atins sferturile Cupei UEFA.
Dani Coman, alături de Daniel Niculae: „Sunt alături de el! Un băiat de mare, mare caracter!”
Dorit se pare în conducerea Rapidului, Dani Coman este alături de Daniel Niculae în poate cea mai grea zi din viața celui care înscria un gol memorabil în poarta lui Hamburg.
Dani Coman îi transmite lui Daniel Niculae să fie puternic, după ce fostul vârf a aflat că a fost pus sub urmărire penală.
„Daniel Niculae trebuie să fie puternic în această perioadă, eu asta îi transmit! Sunt alături de Nico în aceste momente, pentru că oamenii care îl cunosc cu adevărat știu ce fel de om este. Un băiat de mare, mare caracter, un tip extraordinar, așa îl pot caracteriza pe Daniel Niculae”, a transmis Dani Coman, prin intermediul ProSport.
Dan Șucu pune presiune pe Daniel Niculae: „Vom dezbate și acel subiect!”
Dan Șucu a lăsat de înțeles că nu este mulțumit de activitatea lui Daniel Niculae, urmând să se dezbată în cel mai scurt timp și problemele cu care se confruntă legenda Giuleștiului.
„Am văzut ce a apărut legat de acel dosar. Vom avea o ședință, în care vom discuta și despre acest lucru. Acum, însă, ceea ce ne supără pe noi, acționarii, cel mai mult este latura sportivă. Acolo am avut de suferit și acolo trebuie să intervenim. Cei din club susțin că lucrurile privind organizarea sunt în regulă, dar eu, personal, sunt nemulțumit.
Cred că putem fi mult mai bine organizați. Iar Daniel Niculae, ca președinte, are o responsabilitate foarte mare pe zona sportivă și trebuie să răspundă și să găsim soluțiile potrivite.
Cât despre partea cu acel dosar, cred că deocamdată mai poate aștepta până la ședința de săptămâna viitoare, când vom dezbate și acel subiect. Prioritatea noastră este latura sportivă”, a declarat Dan Șucu, acționarul majoritar la formației din Giulești, în exclusivitate pentru ProSport.
Ce acuze i se aduc lui Daniel Niculae
– În data de 27.01.2024, a sprijinit material și moral pe liderul grupării (și persoanele pe care acesta le controla din această calitate inclusiv autorii neidentificați care au folosit materialele pirotehnice în contextul organizării unui meci de fotbal), sprijinul material oferit în calitatea sa de președinte al unui club de fotbal, constând în oferirea unor sume de bani pentru achiziționarea materialelor pirotehnice, fiind și de acord ca persoanele neidentificate să folosească materialele pirotehnice, fără drept, în incinta stadionului în data de 27.01.2024 transmițând acest acord liderului grupării, oferind astfel și sprijin moral.
– în data de 09.03.2024, l-a sprijinit moral pe liderul grupării (și persoanele pe care acesta le controla din această calitate inclusiv autorii neidentificați care au folosit materialele pirotehnice în contextul organizării unui meci de fotbal) sprijinul moral oferit autorilor necunoscuți în calitatea sa de președinte al unui club de fotbal constând în aceea că a fost de acord ca autorii neidentificați să folosească materiale pirotehnice la începutul unui meci de fotbal disputat în data de 09.03.2024, transmițând liderului grupării, acordul său în acest sens, după ce acesta din urmă l-a solicitat pentru ca membrii galeriei să acționeze fără a afecta relația pe care o are cu clubul de fotbal pe care îl susține, înlesnind astfel activitatea infracțională constând în deținerea, transportarea și folosirea de materiale pirotehnice, fără drept, la începutul meciului de fotbal.
La data de 24.04.2024 procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, împreună cu lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Grupuri Infracționale Violente au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară în incinta unui stadion de fotbal, ocazie cu care a fost identificată în incinta acestuia o încăpere la care avea acces exclusiv liderul gruparii, cheile pentru deschiderea acesteia fiind puse la dispozitia organelor de urmărire penală de către o rudă a acestuia. Încăperea era folosită pentru depozitarea tobelor, steagurilor și a altor materiale folosite de galerie.
Totodată, în cauză procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București au dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului față de 16 inculpați.
Facem precizarea că extinderea acțiunii penale sau luarea unor măsuri asigurătorii sunt etape în cadrul procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”, se arată într-un comunicat de presă emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Președintele grupării din Giulești riscă să primească o pedeapsă cu închisoare de până la cinci ani.