Legendele Rapidului, probleme înaintea derby-ului cu FCSB! Unde au fost trimiși foștii mari jucători din Giulești + Decizia luată de organizatori | FOTO EXCLUSIV
This browser does not support the video element.
Legendele Rapidului care au mers pe stadionul din Giulești pentru a urmări derby-ul cu FCSB au întâmpinat probleme.
Rapid și FCSB se duelează în etapa a doua din SuperLiga, pe stadionul din Giulești, iar ProSport a aflat că legendele clubului condus de Victor Angelescu și Dan Șucu au avut parte de o surpriză neplăcută.
Legendele clubului din Giulești au primit la începutul sezonului 2022 – 2023 carduri și invitații speciale pentru meciurile formației antrenate de Adi Mutu, în zona lojelor, dar nu au mai putut beneficia de locurile lor la partida cu FCSB.
UPDATE. Codin Maticiuc a explicat prezența sa în loje stadionului Giulești: „Ce legende oameni buni? Merg eu și îi aduc în cârcă! Sunt la una din lojele Superbet, fiind ambasadorul lor de doi ani deja. Nu vi se pare normal să aibă și ei o loja-două la câți bani bagă? Sau sa invite și ei pe cine cred de cuviință?”, a spus acesta într-o postare pe pagina de facebook a ProSport.
Legendele Rapidului, probleme înaintea derby-ului cu FCSB
Foștii mari jucători de la Rapid au rămas surprinși în momentul în care voiau să se îndrepte către zona lojelor pentru a-și ocupa locurile. Aceștia au fost înștiințați de organizatori că vor fi nevoiți să vadă derby-ul cu FCSB de la tribuna 1, de lângă zona presei.
După lungi discuții și „negocieri”, organizatorii au rezolvat problema și fostele glorii din Giulești au putut să își ocupe locurile de la lojele pentru derby-ul cu rivala din Capitală.
Nu toți foștii mari fotbaliști au stat în zona VIP. Damachin, Ion Manu, Willy Goanță au fost trimiși să vadă meciul cu FCSB de la tribuna 1. Chiar și Daniel Pancu, o altă legendă pentru fanii rapidiști, a fost pus în aceeași situație penibilă.
Asta nu e tot! Oficialii Federației Române de Fotbal au fost și ei la un pas să fie trimiși la tribuna 1 pentru a se face loc în zona VIP, iar printre cei care urmau să fie „evacuați” se numără oamenii din staff-ul lui Edi Iordănescu și Florin Bratu.
Codin Maticiuc, invitat special la derby-ul Rapid – FCSB
Deși legendele au avut probleme în legătură cu locurile lor, în zona VIP, acolo unde foștii fotbaliști aveau invitații, a fost surprins Codin Maticiuc, cel care va sta în loja Ion Bogdan.
- 14047 locuri are stadionul Rapid