Poli Iași a ratat de puțin, duminică, în meciul cu FC U Craiova, a doua victorie consecutivă pe teren propriu și implicit șansa de a se apropia la două puncte de locurile de play-off. Deși a jucat în superioritate numerică aproape jumătate de oră, Iașiul a fost egalat în prelungiri de Craiova (scor 1-1) și a irosit două puncte uriașe.
Echipa lui Leo Grozavu mai are de jucat în turul sezonului regular cu nou-promovatele Dinamo (în deplasare) și Oțelul Galați (acasă), iar dacă își va câștiga punctele are mari șanse să încheie prima parte a campionatului pe loc de play-off.
Vineri, în al doilea meci al etapei a 14-a, penultima a turului, Poli Iași va juca pe Arena Națională, cu Dinamo, iar ieșenii speră să profite de forma proastă a ”câinilor” și să obțină cele trei puncte.
Antrenorul Politehnicii, Leo Grozavu, se așteaptă la un meci încrâncenat cu Dinamo, o echipă aflată în suferință în clasament.
”Ne așteaptă o partidă foarte importantă. Jucăm împotriva unei echipe nou-promovate, ca și noi, și cu aceeași dorință de a câștiga jocul. Va fi o partidă încrâncenată mai mult ca sigur, datorită situației din clasament a dinamoviștilor, dar și noi la rândul nostru avem dorință să câștigăm. Avem problemele noastre și nu ne interesează ce se întâmplă în alte părți”, a declarat antrenorul Leo Grozavu.
Tehnicianul Iașiului a lăudat munca depusă de colegul său Ovidiu Burcă pe banca lui Dinamo.
”Dinamo este o echipă bună, mai puțin omogenă în ultima perioadă, pentru că au apărut foarte mulți jucători noi, pe care încă nici nu îi cunoaștem foarte bine, jucători care mai au nevoie de timp de acomodare. Dar știm cu toții ce înseamnă un club ca Dinamo. Este presiune mare și sunt absolut convins că va fi o partidă dificilă. Nu în ultimul rând au un antrenor care a făcut un sezon al promovării fantastic, un tehnician care știe să-și motiveze echipa și sunt convins că va trebui să ne mobilizăm foarte serios pentru a reuși să obținem ceva”, a mai spus Grozavu.
Poli și Dinamo s-au întâlnit și în sezonul trecut al Ligii 2, de trei ori, iar ieșenii au câștigat toate meciurile, două pe teren propriu și unul în deplasare. În sezonul regular, Iașiul s-a impus cu 1-0 în Copou, iar în play-off elevii lui Leo Grozavu au câștigat cu 3-1 la București, după ce au revenit de la 0-1 și cu 4-1 la Iași, în chiar ultima etapă. Poli a promovat direct, de pe prima poziție, în timp ce ”câinii” au terminat play-off-ul pe locul 4 și au revenit în elită în urma barajului cu FC Argeș.
”Va trebui să trecem peste faptul că am fost egalați în prelungiri cu Craiova. Până la urmă trebuie să luăm lucrurile pozitive, avem 7 jocuri în care am pierdut doar o dată, în deplasare cu Rapid. Dar echipa a demonstrat că e în creștere”, a completat Grozavu, care nu va conta în meciul cu Dinamo pe brazilianul Luis Phelipe, suspendat.
Optimist este și atacantul Sergiu Buș, care a punctat că Poli poate câștiga pe terenul lui Dinamo: ”Ne așteaptă un meci foarte greu. Chiar dacă Dinamo trece printr-o perioadă proastă, sunt sigur că jucătorii vor fi foarte motivați și vor vrea să revină cu noi. Mergem pregătiți să luăm cele trei puncte. Avem o perioadă bună în care nu am pierdut decât un meci, am câștigat acasă primul joc, cel cu Sepsi și mergem concentrați la București, pentru a câștiga”.
Partida Dinamo – Poli Iași, a doua din cadrul etapei a 14-a a SuperLigii, se va disputa vineri, 27 octombrie, de la ora 20.30, pe Arena Națională.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER