Lista celor trei fotbaliști de top din Superliga pe care Mihai Pintilii i-ar vrea la FCSB! Doi joacă la rivala Rapid și unul a semnat deja cu un club din Premier League
Mihai Pintilii, oficialul vicecampioanei FCSB, a lăsat rivalitatea deoparte și a lăudat doi jucători de la Rapid București.
Lista celor trei fotbaliști de top din Superliga pe care Mihai Pintilii i-ar vrea la FCSB! Doi joacă la rivala Rapid și unul a semnat deja cu un club din Premier League
Mihai Pintilii nu s-a mai ascuns și a dezvăluit care sunt cei doi fotbaliști de la rivala Rapid care l-au impresionat. Oficialul celor de la FCSB a avut numai cuvinte de laudă pentru Xian Emmers şi Alexandru Ioniţă și a dat de înțeles că i-ar dori pe aceștia la gruparea roș-albastră. Mai mult, Pintilii a spus că-l apreciază foarte mult și pe Alexandru Mazilu, tânărul care a ajuns la un acord cu Brighton & Hove Albion, locul 8 din Premier League.
„Îmi place Emmers, să ştii că face sezon bun şi Ioniţă, care nu credeam că va juca titular, dar el a avut tot timpul calităţi. Şi îmi place Mazilu foarte foarte mult”, a spus Mihai Pintilii, pentru Orange Sport.
Ce a conștientizat Xian Emmers în România: „Asta am învățat”
În urmă cu câteva luni, Xian Emmers mărturisea că șederea sa în România l-a învățat să se bucure mai mult de lucrurile mici.
„Am învățat în România să mă bucur mai mult! E vorba aceea, a voastră, «merge și-așa», eu am înțeles că viața îți oferă și lucruri simple, care contează, trebuie să te bucuri de ele. Să faci ceva al tău, pe cont propriu. Am găsit o balanță în România, între fotbal și viața mea din afara terenului. Am nevoie de asta în viața mea.
Întotdeauna, te gândești: «Vreau să obțin asta, vreau să obțin ailaltă», e o luptă continuă, dar mai e și altceva în viață. Este «a Romanian zen». Dacă voi reuși să manevrez chestia asta și voi avea un echilibru în viață, voi avea reușite mai multe și în fotbal”, spunea Emmers pentru GSP.