FC Voluntari a remizat în deplasare cu Chindia Târgoviște, scor 1-1, iar trupa antrenată de Liviu Ciobotariu a ajuns la patru meciuri consecutive în care termină fără să piardă.
FC Voluntari a terminat sezonul regular din Superliga într-o notă pozitivă, cu două victorii și două egaluri în ultimele patru etape, iar după remiza cu Chindia Târgoviște de luni seară, Liviu Ciobotariu s-a declarat încântat de acest aspect.
Ilfovenii puteau să obțină inclusiv victoria în deplasarea de la Ploiești, însă George Merloi a ratat în prelungirile partidei o ocazie uriașă. El a primit o centrare precisă în 6 metri, dar a reluat cu capul fix în blocajul lui Mihai Popa. În ciuda acestei ratări imense, Liviu Ciobotariu susține că o victorie a echipei sale nu ar fi fost tocmai corectă, având în vedere că formația din Târgoviște a avut numeroase ocazii de a înscrie, între care și două bare.
„Față de ce am realizat sezonul trecut, este clar că nu suntem mulțumiți. Dar până la urmă am acumulat 34 de puncte, am avut un final bun de campionat, de patru meciuri suntem neînvinși. Am primit un singur gol în patru meciuri. Ne așteaptă un play-out de foc, trebuie să fim pregătiți.
A fost un joc bun, disputat, am întâlnit o echipă solidă, puternică. Au jucători de atac care sunt puternici, marchează goluri. Puteam, dacă George Merloi era inspirat în minutul 91, puteam să plecăm cu trei puncte. Dar nu știu dacă ar fi fost meritat, dacă mă gândesc la raportul ocaziilor pe care și le-au creat cele două formații. Ei au avut și două bare, deci…
Un punct de plecare, e un lucru pozitiv faptul că suntem neînvinși de patru meciuri și că suntem pe un drum bun. Am fost bine organizați în defensivă, am avut și contraatacuri și atacuri poziționale. Dar acum începe…”, a declarat Liviu Ciobotariu, la Digi Sport.
Lupta din play-out va fi una extrem de încinsă în acest sezon. După înjumătățirea punctelor, distanța dintre cele 10 formații va rămâne foarte mică.
„Eu cred că cine va avea lotul echilibrat valoric va avea câștig de cauză. Vor fi meciuri foarte disputate, este diferența foarte mică între echipe. Și atunci va trebui să ai un lot bun, să poți să faci schimbări, să nu ai probleme cu cartonașele, cu accidentările. În momentul de față avem un lot echilibrat. Am avut ceva probleme cu accidentările. În afară de Lukas Droppa, pe care nu îl mai avem sezonul ăsta, în rest suntem ok”, a mai adăugat Liviu Ciobotariu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER