Liviu Ciobotariu, OUT de la Sepsi OSK? Anunțul lui Laszlo Dioszegi: „O să vorbesc cu staff-ul și jucătorii. A fost foarte dureros!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
This browser does not support the video element.
Laszlo Dioszegi a vorbit, în direct la ProSport Live, despre viitorul lui Liviu Ciobotariu pe banca tehnică a lui Sepsi OSK.
Liviu Ciobotariu, OUT de la Sepsi OSK? Anunțul lui Laszlo Dioszegi: „O să vorbesc cu staff-ul și jucătorii. A fost foarte dureros!”
Înfrângerea cu CFR Cluj, 0-3, din runda a 11-a a Superligii, a reprezentat al patrulea eșec consecutiv pentru Sepsi OSK în campionat.
Pasa proastă a echipei a fost observată și de Laszlo Dioszegi, care a mărturisit că a convocat staff-ul și jucătorii la o discuție pentru a identifica problemele. Mai ales că gruparea din Sfântu Gheorghe a coborât pe locul 10 și s-a îndepărtat de poziția a șasea, ultima care duce în play-off la finalul campionatului regulat.
Cu toate acestea, finanțatorul lui Sepsi OSK a mărturisit că schimbarea lui Liviu Ciobotariu din funcția de antrenor nu este o variantă pe care o ia în calcul.
„(n.r. despre ce se întâmplă la Sepsi în această perioadă) Nu pot să vă dau un răspuns, nu există un raspun clar. Am dicutat cu jucătorii săptămâna trecută, am mâncat împreună un purcel și au promis că vor câștiga cu CFR-ul. Din păcate, a rămas doar promisiune, a fost foarte dureros pentru mine. Mâine sigur o să vorbesc și eu cu staff-ul tehnic și cu jucătorii, să vedem cum putem să ieșim din pasa asta neagră.
(n.r. dacă postul lui Ciobotariu este în pericol) Se poate la alte cluburi, la noi nu există așa ceva, nu se clatină scaunul domnului Ciobotariu. Trebuie să stăm liniștiți, nu trebuie să ne agităm, asta nu înseamnă că nu trebuie să discutăm. Mai mult jucătorii sunt vinovați, cu jucătorii trebuie să vorbim.
Cu jocul din ultimele 4 jocuri, sută la sută că iese (n.r. Sepsi din play-off), nici nu mai visăm la play-off. Dacă ne uităm la cum am jucat în Conference League, avem șanse. Totul va depinde de următoarele trei jocuri”, a spus Laszlo Dioszegi, la ProSport Live.