Louis Munteanu îl face pe Gigi Becali să-l dorească și mai mult! Atacantul o îngenunchează pe Rapid cu două goluri de autor
Rapid București se duelează cu Farul, campioana României, în prima etapă a play-off-ului din Superliga.
Louis Munteanu, atacantul dorit de Gigi Becali, a marcat două goluri în poarta formației giuleștene și a pus-o la pământ pe echipa lui Dan Șucu.
Louis Munteanu îl face pe Gigi Becali să-l dorească și mai mult! Atacantul o îngenunchează pe Rapid cu două goluri de autor
Louis Munteanu, atacantul pe care Farul l-a adus împrumut de la Fiorentina, a marcat două goluri în meciul cu Rapid din prima etapă a play-off-ului.
Cele două reușite ale vârfului lui Gică Hagi ar putea să-l impresioneze pe Gigi Becali, patronul celor de la FCSB.
O să vorbesc cu Gică. Eu nu pot să fac ceva cu Louis Munteanu fără aprobarea lui Gică. Că ăla e al lui, chiar dacă ține de Fiorentina. E al lui Gică, el l-a făcut. Nu pot să negociez fără aprobarea lui Gică. Așa e moral, așa e etica prieteniei. Sunt legi nescrise.
Mie îmi place de Louis, dar trebuie să vorbesc cu Gică. Trebuie ca el să-mi dea voie să vorbesc cu Fiorentina. Eu voiam să fac așa, să-i spun lui Hagi: «Să-l iei tu și să dau eu banii”, spunea Gigi Becali despre Louis Munteanu în luna februarie.
Gică Hagi dezvăluie care este obiectivul Farului
Gheorghe Hagi, antrenorul Farului, a dezvăluit că obiectivul său este să-i ducă pe constănțeni în cupele europene.
„Suntem o echipă care anul trecut a ieşit campioană. O echipă care ştie fotbal. Obiectivul nostru e să încercăm să intrăm în cupele europene. Accidentaţi… acolo continuăm cum am început din vară. Cu foarte mulţi. În fiecare săptămână, câte 5-6.
(N.r. Farul n-a învins Rapid în acest sezon) I-am bătut anul trecut. Ce a fost, a fost. Nu vorbiţi de ce-i în spate, că dacă vorbiţi de ce-i în spate, vorbesc ce am facut noi anul trecut. Practic, n-are rost să vorbim de istorie. A batut FCSB-ul 4-0. Deci practic, au marcat goluri multe si n-au luat goluri.
Meciurile de fotbal sunt cu suporteri. Indiferent de orice. În teren e un spectacol. Şi la spectacol trebuie să fie plin. Altfel jucăm ca-n pandemie, ce să facem? E total aiurea. Să fie stadioane şi să fie pline. Cum era…ca pe timpul meu”, spunea Gică Hagi înainte de meciul cu Rapid București.