Lovitura anului pentru U Craiova 1948. Anunțul oficial făcut de Peluza Sud 97: „Au fost mințiți și manipulați!”. SPECIAL

Peluza Sud 97 și-a anunțat oficial revenirea pe stadioane, de unde ultrașii alb-albaștrilor vor susține necondiționat U Craiova 1948.

Bănia este un tărâm aparte al României, iar sângele din venele oltenilor este mult mai aprins. Însă, niciodată, dar niciodată Peluza Sud 97 nu și-a lăsat echipa favorită la greu.

Fie că FC U Craiova 1948 și-a reînceput drumul spre revenirea în Liga 1 de prin coclaurile Ligii 4-a ale Doljului, fie că au trecut prin greutăți, necazuri, dosare penale, interdicții pe stadioane, amenzi și mari suferințe, ultrașii olteni au răspuns mereu prezent cu onoare și demnitate alături de FCU.

Peluza Sud 97 s-a dezis de Andrei Preda fără să îi mai rostească numele

Iar ultrașii olteni tot așa au decis să o facă și acum, după ce FCU are mare nevoie în aceste momente de susținerea suporterilor, echipa clasându-se pe un deloc onorant loc 14 în Superliga.

Dacă în urmă cu câteva luni PS.97 anunța fulgerător printr-un comunicat suspendarea activității și retragerea susținerii pentru FCU, lovitură încasată din plin de jucătorii actualului antrenor principal al alb-albaștrilor, Giovanni Costantino, U Craiova 1948 a primit marți după amiază o veste extraordinară. În urmă cu vreo trei-patru săptămâni ultrașii olteni începuseră să revină treptat la meciurile echipei lor favorite în peluză, la partida cu U Cluj aceștia punându-și pentru prima dată și steagurile de brigadă pe gard. însă din cursul acestei zile totul a devenit oficial.

Peluza Sud 97 și-a anunțat oficial reluarea activității printr-un comunicat și implicit sprijinul pentru FC U Craiova. Nu în ultimul rând, ultrașii din PS 97 au transmis că se delimitează și de cei care au încercat să „spargă” Peluza Sud, iar unul la care s-a făcut referire, deși nu s-a mai dorit să îi și fie numele rostit este Andrei Preda, zis „Gogoașă”. Acesta este cel care a profitat cu diferite ocazii să se autointituleze în ultimii ani unul dintre liderii Peluzei Sud 97, deși nu fusese votat niciodată în această postură de niciunul dintre membrii brigăzilor. Dar, „Gogoașă” s-a repliat și se pare că devenise peste noapte un mare susținător al Farului Constanța, acolo unde a fost văzut în prima linie a galeriei campioanei României.

Comunicatul integral al Peluzei Sud 97

ProSport vă redă comunicatul integral al Peluzei Sud 97: „HAI !!! Fraților, acum mai mult ca oricând trebuie să ne susținem echipa, conștienți fiind că drumul ce îl avem de parcurs nu o sa fie deloc ușor! Nu putem lăsa Știința noastră dragă pradă hienelor. Ne asumăm că am greșit apăsător în acel nefast august, dar manipularea venită din partea unor pescuitori în ape tulburi a fost una uriașă. Desi inițial majoritatea brigazilor hotărâse continuarea drumului drept, imuni la ingerintele politicului in justiție, din pacate destui membri de brigazi ai Peluzei Sud au fost mintiti si manipulati de cel caruia nu trebuie sa-i mai rostim numele niciodata pe aceasta pagina, ajungându-se la aproape sinucigasul comunicat.

Cu surprindere si indignare aveam sa vedem mai apoi cum profitorul de pe urma retragerii peluzei trece la lucruri si mai murdare, greu imaginabile. Ne dezicem total de cei care au încercat să ne deturneze de la drumul drept în viață, de la apărarea sfintelor culori alb și albastru și le promitem tuturor suporterilor loiali ai Științei că vinovații nu vor mai călca în peluza niciodată!
Adevărații luptători ai Peluzei Sud, cei care am iubit întotdeauna Știința doar din pasiune fără interes nu vom lăsa nicicând armele, nu vom abandona sfintele culori.
Așadar, joi ne vedem cu toții în Centrul Vechi, de la ora 18, iar mai apoi în Peluza Sud a Stadionului “Ion Oblemenco”. ÎNAINTE FRAȚILOR!”.

 

 

Publicat: 05 12. 2023, 16:40
Actualizat: 05 12. 2023, 17:02