Costel Gâlcă primește o lovitură grea la Universitatea Craiova, înaintea celui de-al doilea său meci pe banca trupei din Bănie, împotriva lui CFR Cluj!
Aflat în ultimele ore rămase până la debutul în fața propriilor suporteri, tehnicianul a primit o veste foarte proastă.
După ce a suferit o problemă medicală în meciul de debut al lui Gâlcă, la Sfântu Gheorghe, cu Sepsi, s-a crezut inițial că Denil Maldonado a scăpat ușor și nu va fi nevoit să absenteze în finalul de sezon, însă se pare că lucrurile nu stau tocmai cum sperau oltenii.
Potrivit Fanatik, situația fundașului central din Honduras s-ar fi agravat în zilele ce s-au scurs de la meciul împotriva covăsnenilor, iar în urma unor dureri resimțite la un antrenament a plecat la spital pentru a efectua un RMN.
Iar rezultatul acestuia nu a fost deloc îmbucurător pentru Gâlcă și staff-ul său: Denil Maldonado a suferit o întindere a unui ligament și va fi nevoit să absenteze o perioadă de cel puțin trei sau patru săptămâni, ceea ce înseamnă că șansele ca el să mai evolueze în acest sezon sunt foarte mici.
Mai mult, potrivit sursei citate, există riscuri și mai mari pentru fundașul central, deoarece în cazul de față nu este exclusă apariția unor diverse complicații, ceea ce i-ar putea prelungi semnificativ perioada de absență și ar putea ajunge să rateze inclusiv cantonamentul de vară.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER