Lovitură de senzație pregătită de Gică Popescu pentru Farul! Mutarea prin care Gică Hagi se poate umple de bani, precum CSA Steaua!

Gică Popescu (55 de ani), președintele formației Farul Constanța, a dezvăluit ce lovitură de senzație se pregătește la formația lui Gică Hagi, după ce Anghel Iordănescu a susținut că „Regele” a fost susținut de primărie după ce a promovat în Superliga.

Lovitură de senzație pregătită de Gică Popescu pentru Farul! Mutarea prin care Gică Hagi se poate umple de bani, precum CSA Steaua!

 „Forma noastră de organizare nici nu ne permite să accesăm fonduri publice, ale autorității locale, pentru că am încălca legea dacă am face-o. Ne-am dori să fim și noi ajutați, așa cum sunt și alte echipe din Liga 1, dar nu avem cum, cel puțin în această formă de organizare în care suntem. Mi se pare nedrept ca un SRL sau un SA să nu poată primi bani de la Primării sau Consilii, dar cineva care e ONG, fundație sau asociație să poată. E o anomalie. Nu doar că noi n-am accesat niciun ban din fonduri publice sau locale, dar până și drumul de acces către baza și stadionul din Ovidiu a fost realizat exclusiv din fondurile noastre, private”, a spus Gică Popescu, conform GSP.ro.

După ce l-a contrazis pe Anghel Iordănescu și a dat asigurări că echipa lui Gică Hagi nu a fost susținută de primăria din Constanța, Gică Popescu a venit cu o dezvăluire importantă , chiar din interiorul Guvernului, acolo unde ocupă postul de consilier al prim-ministrului. 

Președintele lui Farul Constanța a dezvăluit că a discutat cu prim-ministrul Nicoale Ciucă, cel care o susține și pe FCSB în războiul cu CSA Steaua, iar în curând o să apară un pachet de măsuri deoarece „nu e corect ca doar anumite cluburi să poată să fie sprijinite, iar altele să nu aibă voie”.

„Am discutat deja cu prim-ministrul și i-am explicat exact ce v-am spus și mai devreme, că nu e corect ca doar anumite cluburi să poată să fie sprijinite, iar altele, chiar dacă își doresc, să nu aibă voie, de exemplu, cele care sunt SA-uri sau SRL-uri.

Am avut un dialog bun, constructiv, productiv, a fost foarte deschis și urmează ca în două-trei săptămâni să venim și cu un pachet de măsuri, pe care să le propunem pentru a fi votate și pentru a intra în vigoare”, a declarat Gică Popescu.

  • 1 este locul ocupat de Farul Constanța după patru etape jucate în play-off-ul Superligii din sezonul 2022 – 2023 
  • 39 de puncte a adunat Farul Constanța până în prezent
Publicat: 21 04. 2023, 10:49