Rapid este în mijlocul unui scandal cu transferul lui Aaron Boupendza, după ce ar fi deturnat mutarea de la Zamalek, iar un ziarist egiptean face publice mesajele pe care fotbalistul le-ar fi primit pe Whatsapp.
Aaron Boupendza, fotbalistul cotat la cinci milioane de euro, a intrat în vizorul grupării giuleștene, dar transferul s-a complicat foarte mult, după ce formația egipteană Zamalek a anunțat oficial că a semnat cu atacantul gabonez. Totuși, impresarul jucătorului a transmis că jucătorul ar urma să semneze cu Rapid, iar lucrurile au luat o întorsătură neașteptată, care ar putea ajunge la UEFA.
În presa din străinătate au circulat tot felul de informații după ce Boupendza a fost anunțat la Zamalek, dar jucătorul nu semnase actele. Totuși, gruparea egipteană a susținut că atacantul a semnat un contract valabil pe trei sezoane și Rapid nu ar mai avea de ce să ia legătura cu jucătorul, amenințând clubul giuleștean cu o reclamație la UEFA.
Potrivit Digisport, jurnalistul egiptean Mohamed El-Mahmoudia a precizat că „unii oameni” i-au transmis lui Boupendza mesaje care conțin detalii despre salariile jucătorilor de la Zamalek prin care s-a încercat să îl convingă pe gabonez să nu meargă în Egipt.
Mohamed El-Mahmoudia nu a dezvăluit din partea cui ar fi „acei oameni”, dar e posibil să fie vorba de alte cluburi interesate de serviciile jucătorului, dat fiind faptul că impresarul acestuia a transmis că ar fi primit oferte și din Turcia.
S-au trimis mesaje pe WhatsApp care conțineau salariile lui Ndiaye și Samson, pentru a opri mutarea”, a precizat Mohamed El-Mahmoudia.
Samson Akinyoola ar fi chiar unul dintre concurenții pe post pe care i-ar avea gabonezul la Zamalek, formație care are în prezent șase atacanți centrali. Ibrahim Ndiaye este un jucător care a plecat de la echipa egipteană luna trecută.
Un reprezentant al clubului Zamalek a transmis că Aaron Boupendza trebuia să plece în Egipt, dar nu s-a mai întâmplat acest lucru fiindcă a vrut să analizeze și oferta celor de la Rapid, deși semnase deja cu gruparea egipteană. Clubul din România a fost informat că Zamalek are deja în posesie certificatul de transfer internațional emis de fosta echipă a atacantului și nu are de ce să mai insiste în privința transferului.
Biletele de avion au fost trimise și trebuia să plece din Gabon ieri (n.r. duminică), la 14:00 după-amiază, dar nu s-a mai întâmplat deoarece agentul său i-a prezentat o ofertă din România, cu un salariu pe jumătate față de cel oferit de Zamalek, iar jucătorul a preferat să studieze această ofertă înainte să zboare către Egipt. Am contactat clubul din România și l-am informat că jucătorul e cu noi și că i-am obținut deja certificatul de transfer internațional, iar, în consecință, ar trebui să se retragă”, a transmis reprezentantul clubului Zamalek, conform One3.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER