Florinel Coman este foarte aproape de un transfer în Qatar, dar șeicii de la A Duhail au luat o decizie neașteptată în legătură cu transferul fotbalistului român.
Negocierile nu vor mai avea loc când se aștepta Gigi Becali, iar mutarea este pusă, deocamdată, în așteptare.
Florinel Coman a avut parte de un sezon excepțional în tricoul celor de la FCSB. Astfel, pe urmele fotbalistului român s-au aflat mai multe echipe, care s-au interesat de serviciile sale. Cu o clauză de reziliere de 5 milioane de euro, Florinel Coman este liber să plece la orice echipă care este dispusă să achite această sumă, iar Gigi Becali nu poate face nimic pentru a crește prețul golgheterului din Superliga României, în vârstă de 26 de ani.
Florinel Coman este unul dintre cei mai importanți jucători din trupa antrenată de Elias Charalambous, reușind să își pună amprenta prin golurile pe care le-a marcat dar și prin pasele decisive pe care le-a oferit în acest campionat.
Pe numele fotbalistului a apărut o ofertă din partea clubului Al Duhail, din Qatar. Șeicii sunt dispuși să plătească clauza fotbalistului cumpărat de la Viitorul în urmă cu 7 ani. Astfel, o delegație a clubului ar fi trebuit să ajungă în București la începutul lunii mai, pentru a pune la punct ultimele detalii ale transferului.
Conform informațiilor oferite de gsp, reprezentanții celor de la Al Duhail nu au mai putut ajunge la întâlnirea programată cu latifundiarul din Pipera, aceasta fiind reprogramată pentru săptămâna de după Paște.
FCSB a reușit să câștige titlul de campioană a României după o pauză de nouă ani. Astfel, Gigi Becali își dorește să ducă echipa în UEFA Champions League. Pentru ca acest lucru să fie realizabil, patronul echipei știe că are nevoie de întăriri importante. Plecarea lui Florinel Coman este o reală problemă pentru echipa antrenată de Elias Charalambous, fotbalistul în vârstă de 26 de ani fiind cel mai important jucător al clubului în actualul sezon.
Astfel, Gigi Becali a venit cu o propunere inedită și a declarat că este gata să îi ofere lui Florinel Coman suma de 500.000 de euro dacă va mai juca pentru FCSB în cele șase partide din preliminarii și dacă echipa va reuși să se califice în UEFA Champions League.
Totodată, latifundiarul din Pipera a declarat că dorește să aducă la echipă șapte sau opt fotbaliști, pentru ca Elias Charalambous să aibă un lot competitiv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER