Lovitura pregătită de Mircea Rednic: UTA îl transferă pe fotbalistul internațional în preziua meciului cu Rapid! „Are școala făcută în Italia!”

January 13, 2021, Turin, United Kingdom: Daniel Dumbravanu of Genoa CFC and Dejan Kulusevski of Juventus during the Coppa Italia match at Allianz Stadium, Turin. Picture date: 13th January 2021. Picture credit should read: Jonathan Moscrop/Sportimage,Image: 683988773, License: Rights-managed, Restrictions: This content is intended for editorial use only. For other uses, additional clearances may be required. Please contact your sales representative with questions., Model Release: no, Pictured: Daniel Dumbravanu
Vezi galeria foto - 7 poze

Cel mai probabil, UTA va transfera un fotbalist chiar în preziua meciului cu Rapid (de sâmbătă, de la ora 19:15, de la Arad), din runda inaugurală a SuperLigii. Antrenorul principal Mircea Rednic a recunoscut că fundașul Daniel Dumbravanu (22 de ani) va ajunge în această seară la Arad.

Vineri, dacă totul este în regulă, va semna contractul cu arădenii.

Rednic anunță transferul lui Daniel Dumbravanu la UTA, chiar înaintea meciului cu Rapid: „Fotbalist de perspectivă, cu calități”

Internațional din Republica Moldova, Dumbravanu vine să acopere un post sensibil la UTA, după plecările lui Marko Stolnik și Ariel Lopez.

„Suntem aproape să asemnăm cu un fundaș central care va ajunge în seara asta. Ajunge joi seara la Arad și este făcut este făcut în proporție de 90%. Este un fundaș central, internațional, din Moldova. (n.a. la întrebarea reporterului dacă fundașul în cauză este Dumbravanu). Da, el e. E un fotbalist de perspectivă, cu calități și școala făcută în Italia. Mai sunt de pus la punct câteva detalii și va semna”, a recunoscut Mircea Rednic la conferința de presă ce precede meciul cu Rapidul.

Clubul condus de Alexandru Meszar s-a interesat de internaționalul basarabean și în urmă cu un an, când fusese propus la Arad de impresarul Cătălin Sărmășan, iar Rednic a explicat de ce nu s-a făcut transferul la acel moment.

„Nu am găsit nicio soluție cu cei din Italia să îl luăm. Nici măcar sub formă de împrumut. Acum îl aducem definitiv, cu ceva procente la un viitor transfer. Ați văzut că în ultima perioadă, în afară de jucătorii pe care i-am adus de la Academie și pe care îi cunoșteam, am dorit să ne întărim și cu alți jucători tineri cu calitate și cu care se poate lucra. Sper să devină jucători de bază”, a spus antrenorul principal Mircea Rednic.

Apărătorul basarabean a fost timp de patru ani jucătorul italienilor de la Genoa

Daniel Dumbravanu s-a născut pe 22 iulie 2001 și a făcut primii pași în fotbal la echipa din orașul natal, Zaria Bălți, unde a și debutat la seniori la vârsta de 16 ani. Aici, a apucat să joace și în două partide în preliminariile Europa League.

În 2018, apărătorul a semnat cu Genoa (Italia), club de care a aparținut până în 2022. Nu a jucat nici un meci pentru prima echipă în Serie A, dar a fost pe bancă la 11 partide în sezonul 2020-2021. Totuși, a jucat 97 de minute într-un meci de Cupă al „grifonilor” cu Juventus, în ianuarie 2021, câștigat cu 3-2 de torinezi, în prelungiri. În rest, a evoluat pentru echipa Primavera, dar a și fost împrumutat la trei formații din diviziile inferioare, Pescara, Lucchese și Siena.

Acum doi ani, basarabeanul a semnat cu SPAL, care l-a trimis sub formă de împrumut imediat în Cipru, la APOEL, dar nici aici nu a evoluat vreun meci în prima divizie. A fost doar rezervă neutilizată în zece ocazii. Fotbalistul a revenit apoi la SPAL, unde a jucat la formația Primavera în a doua parte a sezonului. La începutul acestui an, noul fundaș al arădenilor a fost din nou împrumutat în Serie C, la Messina.

Pe lângă cele două meciuri jucate în prima ligă din Moldova la începutul carierei, Daniel Dumbravanu a strâns în total 30 de partide în divizia a treia italiană.

Apărătorul a evoluat pentru Moldova la nivel U16, U17, U18 și U21, iar în 2021 și-a făcut debutul la naționala de seniori, unde are cinci selecții, ultima pe 20 noiembrie 2022, într-un meci pierdut cu 5-0 contra României la Chișinău.

Publicat: 11 07. 2024, 13:23