LPF a hotărât să opereze modificări în etapa 9 din Superliga, fiind schimbată inclusiv data la care se va disputa meciul Rapid – Universitatea Craiova.
În urma ultimelor rezultate înregistrate în Superliga, LPF a hotărât să facă unele modificări în programul etapei 9 – penultima din play-off și ultima din play-out.
Potrivit unui comunicat remis de Liga Profesionistă de Fotbal în cursul zilei de duminică, mai multe dintre echipele din prima divizie trebuie să își schimbe programul stabilit inițial.
Meciul Rapid – Universitatea Craiova nu se va mai juca sâmbătă, 20 mai, ci după două zile – luni, 22 mai, de la ora 20:30.
Universitatea Cluj va evolua în deplasare cu Hermannstadt vineri, 19 mai, și nu sâmbătă, 20 mai, așa cum fusese stabilit inițial. De asemenea, FC Botoșani – FC Mioveni, programat inițial vineri, 19 mai, a fost mutat pentru a doua zi, iar ora de start de la partida Sepsi – CFR Cluj a fost schimbată.
„Având în vedere ultimele rezultate înregistrate în SuperLiga României, Liga Profesionistă de Fotbal și deținătorul de drepturi au făcut modificări în programul etapei a 9-a play off/out. Partidele vor fi transmise în direct de Digi Sport, Prima Sport și Orange Sport”, se arată în comunicatul remis de Liga Profesionistă de Fotbal.
Vineri, 19 mai
Ora 17.30 FC Hermannstadt – Universitatea Cluj
Ora 20.00 UTA Arad – FC U Craiova
Ora 20.00 FC Argeș – Petrolul Ploiești
Ora 20.00 Chindia Târgoviște – FC Voluntari
Sâmbătă, 20 mai
Ora 14.45 FC Botoșani – CS Mioveni
Ora 20.30 Sepsi OSK Sf. Gheorghe – CFR Cluj
Duminică, 21 mai
Ora 21.00 Farul Constanța – FCSB
Luni, 22 mai
Ora 20.30 FC Rapid – Universitatea Craiova
Programul etapei cu numărul 10 din play-off-ul Superligii nu a fost, încă, stabilit. Reprezentanții LPF așteaptă rezultatele din runda aflată în desfășurare pentru a ști care sunt meciurile care trebuie să se dispute în paralel, începând cu aceeași oră.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER