LPF a oferit o primă reacție oficială, prin vocea secretarului general Justin Ștefan, după decizia oferită de Curtea de Apel București în speța pentru palmares dintre CSA Steaua și FCSB.
Deși potrivit deciziei actuale, FCSB ar avea doar palmaresul din 2003 până în prezent, CSA din 1947 până în 1998, în vreme ce perioada 1998-2003 rămâne sub semnul întrebării, LPF n-are de gând să acționeze prea curând.
Justin Ștefan a precizat că se vor lua eventuale măsuri abia după ce se va oferi o decizie finală, astfel că se va aștepta și soluționarea apelului.
„Momentan așteptăm decizia definitivă și motivarea. Nu ne putem pronunța până nu e clar cu ce atribuții a fost investită instanța respectivă.
Dacă sunt efecte din punct de vedere al LPF, atunci putem vedea numai după apel”, a spus Justin Ștefan, pentru iamsport.ro.
„Admite apelul formulat de apelanta-pârâtă S.C. Fotbal Club FCSB S.A. (fostă Fotbal Club Steaua Bucureşti SA). Admite cererile de intervenţie accesorie formulate de Asociaţia Steaua 1947 LTD Bucureşti şi Asociaţia Salvaţi Steaua. Anulează în parte sentinţa apelată şi rejudecând: Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului CSA în privinţa cererii având ca obiect dreptul la palmares pentru perioada 1998-2003 şi respinge această cerere în consecinţă.
Respinge excepţiile inadmisibilităţii, a lipsei de interes, a lipsei calităţii procesuale active şi pasive invocate în legătură cu cererea conexă, ca neîntemeiate. Respinge cererea conexă privind constatarea dreptului de a utiliza, în perioada 2003-2017, palmaresul fostei echipe de fotbal profesionist ,,Steaua Bucureşti”, ca neîntemeiată. Menţine dispoziţiile sentinţei referitoare la soluţia în privinţa constatării că palmaresul echipei de fotbal Club Sportiv al Armatei „Steaua Bucureşti” din 1947 şi până în 1998 aparţine reclamantului CSA şi referitoare la soluţia dată cererii conexe vizând perioada 1947-2003. Obligă intimatul-reclamant la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 3000 lei, cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicarea deciziei, care se va depune la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a Civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie. Pronunţată azi, 23.10.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, se arată în decizia Curții de Apel.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER