Lucian Filip reacționează după anunțul lui Mihai Stoica, potrivit căruia la FCSB va veni un antrenor străin: „Avem nevoie de licență PRO!”
Lucian Filip a reacționat după anunțul făcut de Mihai Stoica, managerul general de la FCSB dezvăluind că pe banca roș-albaștrilor va sosi un antrenor străin, posesor al licenței PRO.
Lucian Filip a reacționat după anunțul făcut de Mihai Stoica
Fostul mijlocaș care stă pe banca vicecampioanei României în perioada în care Mihai Pintilii își ispășește etapele de suspendare este nerăbdător și recunoaște că echipa are nevoie ca un tehnician calificat să sosească în cel mai scurt timp.
Filip susține că fotbaliștii sunt concentrați pe ceea ce au de făcut și încearcă să facă abstracție de problemele care au acaparat echipa din mai multe puncte de vedere în ultima perioadă.
„Ar fi o experiență nouă. Sunt la început, vreau să învăț cât mai multe lucruri și îl așteptăm cu brațele deschise. Avem nevoie de un antrenor cu licență PRO. Nu e un lucru nou. Sunt mulți străini în Liga 1, nu văd o problemă.
Jucătorii nu au reacționat, s-au concentrat pe antrenamente și mai multe vom vedea după această partidă. Fiecare se gândește cine va veni, e clar, dar ar fi bine să eliminăm gândurile acestea”, a spus Filip.
Mihai Stoica a fost cel care a făcut anunțul în cursul zilei de vineri și a subliniat faptul că următorul antrenor care va ajunge la FCSB nu va mai fi doar principal în acte, cum a fost cazul lui Leo Strizu.
Oficialul roș-albaștrilor a dezvăluit că una dintre variantele testate de roș-albaștri a mai activat inclusiv în România, însă în cariera de fotbalist.
„Eu nu am vrut să îl punem pe Leo Strizu! I-am zis lui Gigi, dar ce să fac? I-am zis, lasă-ne să aducem unul care să ne ajute cu ceva. Așa că o să aducem unul acum, nu doar o licență să fie pe bancă.
Avem variante, cred că în câteva zile îl vom anunța. Nu e român! A mai activat în România ca jucător, mă refer la unul dintre ei. Mai sunt și variante care nu au activat în România. Va alege patronul.
Antrenorul va avea o colaborare directă cu Pintilii și cu întreg staff-ul”, a spus Meme Stoica, la Orange Sport.
Mihai Stoica a dat cărțile pe față după plecarea lui Leo Strizu
După ce Leo Strizu a plecat de la FCSB și a lansat mai multe săgeți în direcția clubului roș-albastru, Mihai Stoica a reacționat dur și a dat „cărțile pe față” în privința situației în care s-a aflat fostul antrenor din acte al echipei.
„Măcar recunoaşte omul, de asta venea, să bea cafea, pentru asta lua bani. Ce să îi… pierdem vremea. Şi care e treaba dacă sunt nervos şi nu trebuie contrat? Nu înţeleg.
Deci eu l-am adus la FCSB, adică l-am rugat pe Gigi să… Gigi mi-a zis «nu, că ăsta m-a înjurat». El mi-a zis de fapt «nu o să vrea Gigi», «bine, mă, vorbesc eu cu Gigi».
L-au dat afară după câteva luni ăştia de la academie, că era depăşit total. I-am spus «bă…», Gigi: «nu mai am ce să fac, îi desfac contractul». «Te rog eu frumos, mai ia-i din bani, dar lasă-l să mai stea, mi-e milă de el».
În momentul în care mi-au zis că o să fie el cu licenţa, nu mi-a convenit, pentru că eu nu pot să accept ca un personaj caricatural, care nu este în stare să lege două cuvinte, să reprezinte clubul, chiar doar în conferinţe de presă. Şi când am văzut ce prostii poate să spună, în prima deplasare la Botoşani, m-am speriat şi din momentul ăla… nu mai puteam să mă mai uit.
Nu poţi să nu ştii cine e Filip, să spui asemenea bazaconii, să spui că a intrat bine Octavian Popescu în repriza a doua, când el jucase titular, adică m-am speriat. Am spus «băi, frate, ştiu că are lacune, dar chiar aşa să fii de slab, să nu poţi să legi două cuvinte?». Pentru numele lui Dumnezeu, nu poţi să fii chiar în halul ăsta de slab. Şi am spus «ăsta nu mai are ce să caute, nu mai poţi… stai la meciuri, că nu avem ce să facem, trebuie să avem licenţă pe bancă, du-te la conferinţe şi încearcă să vorbeşti cât mai puţin şi atât».
Ce să fac? Să ţin lângă echipă un om care nu ştie nimic? (n.r. voi l-aţi pus acolo) Eu nu am vrut să îl pun! Eu i-am spus lui Gigi… ce să fac? Nu sunt eu patronul clubului. Eu i-am spus «te rog frumos, lasă-mă să aducem unul care să ne şi ajute cu ceva», (n.r. Gigi a spus) «lasă-l pe ăsta».
Să-ţi spun altceva: voi vă uitaţi şi probabil zâmbeaţi când auzeaţi nişte chestii infiorătoare. Problema la mine era alta, mi-era ruşine, nu ştiam ce să mai fac, că intram în pământ de ruşine, pentru că un om care nu putea să vorbească reprezenta clubul.
Normal că… are dreptate că l-am ostracizat. Pentru că nu suportam să se apropie de echipă un om care nu avea nicio legătură… începeau jucătorii să se întrebe, «ăsta e antrenorul nostru?». Nu, era licenţă, trebuia să stea acolo. Aşa era obiceiul. Erau cluburi care aveau licenţă şi antrenor. Făceam şi noi ca ăia. Acum nu mai merge, nu mai facem.
Deci uitaţi-vă la ăsta ce faţă are. Eu pot să las aşa un specimen să stea lângă echipă? Uitaţi-vă la el ce faţă are! Nu pot să îl las. A fost numit, ştiu, nu de mine, s-a făcut o greşeală. Nu prea mă interesează ce i se pare în neregulă. Pe mine mă sperie şi acum când îi văd faţa”, a spus Mihai Stoica, potrivit Orange Sport.