Luis Phelipe a plecat de urgență din România, însă nu pentru a merge în cantonament cu echipa ci pentru a ajunge în țara sa natală la familie.
Fotbalistul brazilian pe care Gigi Becali îl dă ca și plecat de la FCSB a fost nevoit să plece de urgență chiar înainte de partida cu fosta sa echipă, Poli Iași, pentru a fi alături de copilul său într-un moment dificil.
Criticat constant de Gigi Becali pentru evoluțiile slabe din finalul anului, Luis Phelipe trebuie să își găsească echipă, dar nu îi mai stă gândul la fotbal în această perioadă. Brazilianul nu s-a mai prezentat la reuniunea echipei înainte de plecarea în cantonament, el fiind plecat în țara natală de câteva zile pentru a sta alături de familie.
Fiul fotbalistului nu se simte prea bine și este internat în spital, acesta fiind motivul real pentru care nu a putut reveni la timp în România să se alăture lotului lui Elias Charalambous. Rămâne de văzut dacă Luis Phelipe va reveni la FCSB din Brazilia sau impresarul său îi va găsi rapid o echipă, înainte de reluarea sezonului competițional.
„După 8 luni fără să te văd, fără mirosul tău, a sosit ziua întâlnirii noastre. Ce bine este să te am în brațele mele, cât de bine este să fii tată și să te iubesc, fiule”, a fost mesajul lui Phelipe pe Instagram, alături de o fotografie cu băiatul său.
Deși vrea să scape de Luis Phelipe, Gigi Becali știe că are potențial mare și nu vrea să îl cedeze gratis, după ce a plătit 200.000 de euro pentru transferul de la Poli Iași. Sepsi OSK, Sheriff Tiraspol și FC Botoșani sunt interesate de serviciile atacantului, dar nu acceptă să plătească 400.000 de euro.
„Am discutat cu impresarul lui Phelipe, dar situația jucătorului nu e clară în acest moment. Gigi Becali ba îl pune liber, ba cere bani pe el…ba nu mai pleacă. Cu Gigi Becali totul este imprevizibil. Iar eu pe Luis Phelipe nu îl vreau sub formă de împrumut. Eu l-aș dori doar prin transfer definitiv, dar nici 500.000 de euro nu aș da pe el. Așteptăm să vedem ce se mai întâmplă cu Luis Phelipe. În primul rând trebuie să vedem și ceea ce își dorește el în acest moment”, a declarat Valeriu Iftime, pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER