Petrolul a învins-o pe nou-promovata Dinamo, scor 1-0, într-un meci care a contat pentru etapa cu numărul 22 din Superliga.
După victoria de pe „Ilie Oană”, Florin Pîrvu, antrenorul formației prahovene, a avut o reacție incredibilă când a fost întrebat de noii investitori care vor veni la echipă.
Florin Pîrvu, tehnicianul celor de la Petrolul, a rămas cât se poate de discret și a făcut pe neștiutorul când a fost întrebat de venirea noilor investitori. Chiar înainte de meciul cu Dinamo, Claudiu Tudor, președintele „lupilor galbeni”, a ținut să anunțe că reprezentanții clubului ploieștean se află în negocieri avansate cu potențialii investitori.
Pîrvu a vorbit și despre victoria echipei sale și a transmis că a fost pe deplin meritată.
„Eram datori în fața propriilor suporteri. A fost o presiune în plus. Cred că antrenorul Kopic face o treabă foarte bună aici la Dinamo. Cred că victoria Petrolului a fost una meritată.
S-au creat câteva situații. Nu vreau să comentez arbitrajul. Au fost câteva situații. Pe un teren destul de greu, au fost ceva porțiuni cu gheață. Jucătorii ambelor echipe au făcut un meci bun.
Sunt inspirat că nu l-am schimbat pe Jair (n.r. râde). Este un jucător foarte valoros. Mă bucur că îl antrenez. Chiar merită felicitați jucătorii pentru efortul pe care l-au făcut.
Suntem bucuroși. Venim după o serie de meciuri în care n-am câștigat. Mă gândesc la Sergiu (n.r. Hanca)… A revenit. Recuperarea este completă. Se punea problema să încep cu el acest meci. A făcut tot ce înseamnă perioadă de pregătire.
Eu mă bucur că astăzi echipa a câștigat, am făcut un meci solid. Petrolul poate și va arăta bine în perioada următoare. Așteptăm să mai vină alături de noi ceva transferuri. Căutăm în compartimentul ofensiv, poate și în cel defensiv. Lucrurile sunt ok, dar așteptăm în perioada scurt următoare să apară și noile transferuri.
(n.r. depere posibilii investitori) Nu cunosc. Nu am niciun detaliu. Conducerea face eforturi să ne susțină. Noi ne dorim să scoatem maxim din fiecare meci. Avem un obiectiv clar trasat de conducerea clubului. Vom face tot posibilul să fim în play-off.
(n.r. dacă crede că suporterii vor fi suspendați) Am văzut și la Rapid cu Craiova, a fost o atmosferă plăcută”, a declarat Pîrvu.
Sergiu Hanca a vorbit despre situația disperată în care se află Dinamo, fost sa echipă, și a spus că speră să se salveze de la retrogradare.
„Important e să ne uităm la noi. Să ne concentrăm pe ce avem de făcut. Dinamo e o echipă care își joacă șansa la fiecare meci. Mi-aș dori să se salveze, e un club de tradiție și mi-ar plăcea să rămână în prima ligă”, a declarat Hanca.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER