„Măi, mamă, cum zic ăștia că să nască bărbatul? Păi ce, sunt nebuni?”. Mama lui Gigi Becali i-a pus întrebarea patronului FCSB, după ce a auzit la TV că ar exista această posibilitate: „Îi însămânțează acolo și face”
This browser does not support the video element.
Gigi Becali a purtat recent o discuție cu mama lui, iar în cadrul dialogului a ajuns să fie întrebat despre un subiect controversat.
Este vorba despre un paragraf apărut în „raportul Matic”, adoptat de Parlamentul European, privind accesul la sănătate și educație sexuală pentru femei și minorități sexuale. Pe scurt, în raportul respectiv este scris negru pe alb că „bărbații transgen și persoanele non-binare pot, de asemenea, să rămână însărcinate”.
Șocată de o informație din media, mama lui Gigi Becali a apelat la fiul ei pentru a fi lămurită! Ce explicații i-a dat patronul FCSB
Alexandrina Becali, mama patronului de la FCSB, a auzit de curând o informație, potrivit căreia bărbații pot da naștere mai nou, și consternată fiind de subiect a decis să îl contacteze pe Gigi Becali pentru a primi câteva lămuriri.
Este vorba despre un paragraf din „raportul Matic”, adoptat în 2021 de Parlamentul European, care s-a împrăștiat din nou în mass-media. „Raportul Matic” are legătură cu accesul la sănătate și educație sexuală în cazul femeilor și persoanelor care fac parte din minorități sexuale. Iar paragraful care a ajuns și la urechile mamei lui Gigi Becali sună în felul următor:
Întrucât, în anumite circumstanțe, bărbații transgen și persoanele non-binare pot, de asemenea, să rămână însărcinate și ar trebui, în astfel de cazuri, să beneficieze de măsuri în ceea ce privește sarcina și serviciile de îngrijire legate de naștere fără discriminare pe criterii de identitate de gen”, se arată în articolul N din rezoluția Parlamentului European din 24 iunie 2021.
Printre eurodeputații români care au votat în favoarea raportului s-au regăsit nume ca Nicolae Ştefănuţă, Vlad-Marius Botoş, Vlad Gheorghe, Dragoş Tudorache, Alin Mituţă, Ramona Strugariu şi Dacian Cioloș.
Astfel, în cadrul unei emisiuni recente, Gigi Becali a fost întrebat ce părere are de faptul că Vlad Botoș, din partidul USR, a votat în favoarea unui raport care presupune că bărbatul ar putea să nască
(n.r. – Ce părere are despre cei de la USR, în special despre Vlad Botoș, care susține faptul că „bărbații pot naște”) Păi vezi? Ăsta poate să zică o aberație, nu Georgescu. Păi cum naște bărbatul? Are uter? Are bărbatul uter?!”, a răbufnit Gigi Becali, în debutul discursului.
Ulterior, patronul FCSB a dezvăluit că fix despre acest subiect a fost întrebat recent de mama lui. Astfel, miliardarul din Pipera a profitat de ocazie și a prezentat public explicația pe care i-a transmis-o și Alexandrinei Becali:
Asta m-a întrebat și pe mine mama. „Măi, mamă, cum zic ăștia că să nască bărbatul? Păi ce, sunt nebuni?”. Și după aia i-am explicat mamei… De fapt, știți și voi. Care e treaba? El este femeie. O femeie îi faci operație și se face bărbat. Dar femeia rămâne cu uterul în ea. Și îi însămânțează acolo sămânța și face… Naște după aia. Dar ea e femeie normal. Dar pentru că a făcut operație… Au făcut-o bărbat. Înțelegi? Și ei zic că: uite, naște bărbatul. Păi nu este așa?”, a declarat Gigi, la Cancan Senzațional.
Alexandrina Becali nu a vrut ca fiul ei să revină în politică
Gigi Becali a decis în urmă cu câteva luni să revină în politică și mai nou a intrat în Parlamenntul României, de pe listele partidului AUR.
Atunci când a auzit de intențiile fiului, Alexandrina Becali nu a fost tocmai încântată, deoarece a rememorat episodul anterior în care patronul FCSB a cochetat cu viața politică din România.
Mamei, de exemplu, nu-i convine, că nu ai văzut ce ai pățit, că poate iar. Ce a fost n-are să mai fie. Nu o să mai fie un om Coldea. Nu o să mai existe cineva care să îi permită să facă ce a făcut. Nu sunt eu linia unu, eu sunt să îl ajut pe un om, lui să iî facă ceva nu au cum”, a declarat Gigi Becali, în august 2024, citat de România TV.