Mai speră Mihai Rotaru la titlu? Răspunsul finanțatorului de la Universitatea Craiova: „Nu avem voie să vorbim despre asta!”
Mihai Rotaru, finanțatorul clubului Universitatea Craiova, a oferit un răspuns cu privire la șansele echipei sale la titlul de campioană.
La scurt timp după eșecul cu FC Argeș din Cupa României, Mirel Rădoi și-a anunțat demisia.
Meciul dintre FC Argeș și Universitatea Craiova s-a jucat miercuri, în cadrul etapei a treia a grupelor din Cupa României, iar piteștenii s-au impus cu scorul de 2-1, după golurile marcate de către Bertrand, în minutul 64, respectiv Tofan, în minutul 70. Pentru olteni, a marcat Screciu, în minutul 55.
Mai speră Mihai Rotaru la titlu? Răspunsul finanțatorului de la Universitatea Craiova
După ce a rămas fără antrenor, Mihai Rotaru a fost întrebat dacă mai speră la titlul de campion, iar patronul Universității Craiova a dat de înțeles că oltenii au alte priorități în momentul de față.
Principala problemă la Universitatea Craiova acum este numirea unui nou antrenor principal.
„Noi acum suntem într-o situație în care nu avem voie să vorbim despre obiective. Peste două săptămâni putem discuta. În acest moment, nu avem timp să analizăm care sunt speranțele noastre la titlu, vom discuta ulterior. În acest moment, important este să ne adunăm, să redresăm corabia. Asta înseamnă șase puncte în două meciuri”, a spus Mihai Rotaru, potrivit Sport.ro.
Deși nu se aștepta ca această demisie să aibă loc, mai ales acum, Mihai Rotaru nu regretă numirea lui Mirel Rădoi.
„(n.r. întrebat dacă regretă numirea lui Rădoi) Dacă nu l-aș fi adus, m-ați fi întrebat dacă nu regret că nu l-am adus pe Mirel Rădoi. Nu o să îmi dau cu părerea vreodată asupra unei expertizei unui antrenor. Nu face parte din domeniul meu de activitate. Cu niciun antrenor nu am spus: «L-am dat afară pentru că joacă așa și nu joacă așa». (n.r. ultima întâlnire cu Mirel Rădoi) Am discutat în jurul orei 9, când trebuia să stabilim ce se întâmplă. Când am ajuns la cantonament, staff-ul și Mirel Rădoi tocmai plecau, ne-am salutat”, a mai spus Mihai Rotaru.