Răzvan Oaidă (25 de ani), fotbalistul luat de Rapid de la FCSB, anunța în momentul transferului la echipa lui Gigi Becali că „ține cu Steaua de mic”. Oaidă a evoluat patru sezoane în tricoul formației roș-albastre, iar acum speră să fie primit cu căldură de fanii giuleșteni.
Transferul lui Răzvan Oaidă la Rapid a fost oficializat în cursul zilei de luni, 29 mai. După patru sezoane petrecute în tricoul lui FCSB, timp în care a adunat 122 de meciuri și a marcat 7 goluri, Oaidă a ales să facă pasul, din postura de jucător liber de contract, la marea rivală din Giulești.
În primul interviu pe care l-a oferit în calitate de jucător al Rapidului, Răzvan Oaidă a transmis, printre altele, că speră să fie acceptat de suporterii noii sale echipe:
„Mă bucur să fiu aici. Sper ca suporterii să mă accepte și să ne susțină necondiționat”, a transmis Oaidă.
Însă, o declarație oferită în urmă cu patru ani, mai precis atunci când a lăsat-o pe FC Botoșani pentru a semna cu FCSB, i-ar putea pune probleme lui Oaidă. Entuziasmat de faptul că a ajuns la un acord cu gruparea roș-albastră, Oaidă declara:
„Îmi doresc să fie într-un ceas bun și să am realizări acolo. Sunt stelist de mic și cred că orice tânăr jucător își dorește să ajungă la un club precum Steaua (n.r. – FCSB)”, spunea Răzvan Oaidă, potrivit sport.ro.
Având în vedere rivalitatea foarte aprinsă dintre Rapid și FCSB, rămâne de văzut cum va fi primit Răzvan Oaidă de fanii echipei giuleștene.
Răzvan Oaidă spune că a fost entuziasmat încă din momentul în care a fost contactat de Rapid pentru a i se propune un contract:
„Mă bucur să mă aflu aici. Pentru mine este o emoție specială, o bucurie. Mă bucur să fiu în Giulești.
Când a venit oferta de la Rapid am fost încântat, am primit foarte bine această ofertă. Impresarul meu m-a contactat, mi-a spus despre ce este vorba. M-a încercat un sentiment aparte în momentul în care m-am decis să merg la o rivală a fostei echipe. Cunosc acest club, știu că este un club foarte mare. Acesta este lucru care m-a motivat foarte tare”, a transmis mijlocașul.
De asemenea, poate cel mai important factor care l-a determinat să dea cu pixul pe contract a fost reprezentat de faptul că Adrian Mutu este antrenor în Giulești. Mutu și Oaidă au colaborat deja la naționala de tineret.
„Îmi doresc din tot sufletul ca suporterii să mă accepte, să mă primească bine. Sunt un jucător care întotdeauna a dat 100% și, cu siguranță, voi face același lucru și în Giulești. Am dorința de a reuși să bucur suporterii și să obținem rezultate.
Îmi aduc aminte și acum primul meci pe care l-am jucat împotriva Rapidului pe Giulești. A fost o atmosferă incredibilă, incendiară. Pot să spun, cu toată sinceritatea, că a fost de două ori mai dificil să jucăm aici decât pe Arena Națională sau pe un alt stadion.
Faptul că Adrian Mutu este antrenorul echipei m-a influențat foarte tare. A fost antrenorul meu și la naționala de tineret. A fost un fotbalist excepțional, este un antrenor la fel de bun și asta m-a ajutat să iau această decizie și să fac pasul acesta.
Mă bucur să fiu aici. Sper ca suporterii să mă accepte și să ne susțină necondiționat. Vom face tot ceea ce ține de noi să ne îndeplinim obiectivele”, a declarat Răzvan Oaidă după transferul la Rapid.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER