Malcom Edjouma, gol de atacant pur încă din minutul 1! Universitatea Craiova, surprinsă total în startul meciului cu FCSB

Malcom Edjouma a deschis scorul în meciul FCSB – Universitatea Craiova încă din minutul 1.

Derby-ul etapei, dintre FCSB și Universitatea Craiova, a început cum nu se putea mai bine pentru vicecampioana României. Formația lui Gigi Becali a avut nevoie de mai puțin de 60 de secunde pentru a modifica tabela de pe Arena Națională.

Mijlocașul Malcom Edjouma a marcat în primul minut al meciului cu Universitatea Craiova, acesta fiind al patrulea său gol consecutiv, după cele reușite în jocurile cu CFR Cluj (1-0) și FC Voluntari (2-1).

Malcom Edjouma, gol de atacant pur încă din minutul 1! Universitatea Craiova, surprinsă total în startul meciului cu FCSB

u
Malcom Edjouma și-a confirmat pofta de gol și în meciul cu Universitatea Craiova. Acesta a avut nevoie de mai puțin de un minut pentru a deschide scorul în fața echipei lui Eugen Neagoe.

După o paradă a portarului Popescu, acesta a ridicat piciorul și a marcat acrobatic în poarta Universității Craiova. De când a început să marcheze pe bandă rulantă, Malcom Edjouma nu a mai fost „întrerupt” de niciun coechipier: a înscris golul din meciul câștigat cu 1-0 în fața lui CFR Cluj, apoi a semnat ambele reușite din victoria cu 2-1 obținută în fața lui FC Voluntari.

Cu toate că golul a venit în primul minut de joc, FCSB a mai avut, anterior o ocazie uriașă de a deschiode scorul. După 15 secunde, David Miculescu a scăpat singur cu portarul, iar Popescu a scos in extremis șutul fotbalistului transferat de la UTA.

Echipele de start la FCSB – Universitatea Craiova

FCSB: Târnovanu – Sorescu, Cristea, Tamm, Radunovic – Edjouma, Șut, Oct. Popescu – Cordea, Miculescu, Fl. Coman
Rezerve:  An. Vlad, Crețu, Dawa, Haruț, Omrani, Nikolov, Oaidă, Pantea, Radaslăvescu
Antrenor: Mihai Pintilii

Universitatea Craiova: L.Popescu – Vătăjelu, Zajkov, R. Silva, Ndong – Mateiu, Al. Crețu – Cîmpanu, Ișfan, A. Ivan – Markovic
Rezerve: Lazar, Vlădoiu, Mitrea, Găman, Sala, Roguljic, Rivaldinho, Koljic
Antrenor: Eugen Neagoe

Stadion: Arena Națională, București
Arbitru: Adrian Cojocaru / Asistenți: George Neașcu și Bogdan Ggheorghe
Arbitru VAR: Ovidiu Hațegan / Asistent VAR: Lucian Rusandu

(Sursă foto: captură Digi Sport)

Publicat: 19 02. 2023, 20:17
Actualizat: 19 02. 2023, 22:55