Marcel Ciolacu s-a dezis de Gigi Becali și l-a pus la punct pe Florin Talpan! „Nu sunt mare fan al lui, dar nici să-l văd pe domnul colonel cum e el șef de club”

SURSĂ Profimediaimages
Vezi galeria foto - 5 poze

Marcel Ciolacu s-a dezis recent de Gigi Becali și l-a pus la punct pe Florin Talpan, dezvăluind ce nu îi place la latifundiarul din Pipera și ce crede cu adevărat despre cel care reprezintă CSA Steaua.

Chiar dacă a recunoscut că nu este un fan al patronului de la FCSB, Marcel Ciolacu pare să îi dea dreptate în disputa pe care o are cu clubul din liga secundă.

Ce crede Marcel Ciolacu despre Gigi Becali

Marcel Ciolacu a vorbit recent despre Gigi Becali și a recunoscut că nu este un admirator al patronului de la FCSB, pe care l-a comparat cu Florin Talpan, cel care o reprezintă pe CSA Steaua.

„Hai să mai lămurim un lucru, nu sunt mare fan Gigi Becali. Și nu am să fiu, am motivele mele. Gigi Becali bagă bani în sport, bagă bani în echipa aia. Că vrea să o și conducă, să o și antreneze, vrea să și centreze, să dea și cu capul, sunt problemele lui, sunt banii lui.

Nu sunt fan Gigi Becali, eu n-am vrut niciodată să centrez, să dau și cu capul, am încercat să-mi fac o echipă. Dar nici să-l văd pe domnul colonel Talpan cum e el șef de club. «Cum adică ești tu șef de club? Tu ești șef de club pe banii mei? Fii pe banii tăi, fă-ți o echipa ta domnul Talpan și vino la televizor și comentează despre echipă».

Acea echipă are un șef de club. Totuși, acolo sunt bani publici, la Gigi sunt bani privați. Gică Hagi are voie să vorbească. Și-a pus toți banii câștigați din sport”, a declarat Marcel Ciolacu, conform fanatik.ro.

Marcel Ciolacu, deranjat de Florin Talpan

Chiar dacă a spus că nu are nimic personal cu Florin Talpan, Marcel Ciolacu a recunoscut că a fost deranjat de injuriile pe care acesta i le-a adus pe la posturile de televiziune din România.

„Nu am nimic cu domnul Talpan, am vorbit de vreo două ori. «Domnul Talpan, tu nu ești șef de club, nu ești șef de echipă». E un jurist la Ministerul Apărării. Mă înjura pe la televizor, eram președintele Camerei Deputaților, nu îmi venea să cred.

Am întrebat dacă e jurist angajat de club și mi-au spus că e colonel angajat la Ministerul Apărării Naționale. Nu mă deranjează că mă înjură. Un colonel de la Ministerul Apărării Naționale mă înjură pe mine care sunt președintele Camerei, funcționează statul român perfect.

A, era un jurist angajat de club, din banii clubului, ăla ieșea și spunea: «Termină, să nu se mai bage Ciolacu ăsta». Mi se pare că nu suntem normali, eu vreau să fiu normal. Nu că nu ar avea dreptul să mă înjure, e dreptul dânsului să o facă, dar nu e contextul normal. N-am o problemă, înjură-mă. Sunt în timpul liber, nu am treabă, îl înjur pe Ciolacu”, a mai spus Marcel Ciolacu, conform sursei citate anterior.

Publicat: 23 10. 2024, 09:13