Marian Iancu anunță intrarea lui Ion Țiriac în fotbalul din Superliga. Va transforma total un club de tradiție: „Se va naște o nouă putere fotbalistică!”
Fostul patron al Marian Iancu a informat că magnatul lui Ion Țiriac va investi în fotbalul din Superliga și va transforma total un club de tradiție.
Ion Țiriac va investi într-un club de tradiție din Superliga, pe care-l va transforma în totalitate, susține Marian Iancu.
Iancu spune că Țiriac va investi la Dinamo
Marian Iancu, finanțator la Poli Timișoara între anii 2005 și 2013, a anunțat că Ion Țiriac are de gând să investească într-un club de tradiție din Superliga și să-l transforme în totalitate. Ca urmare, va lua ființă o nouă putere fotbalistică.
„E dificil când e nevoie de bani. Vorbim despre mai multe persoane cu caractere deosebite, de multe ori dificile, dar dacă au în suflet dorinţa de a ajuta şi se identifică cu clubul Dinamo, eu spun că lucrurile vor fi fantastice.
Se va naşte o nouă putere fotbalistică, aşa cum a fost Dinamo pe vremuri. Se vorbeşte de mult timp despre acest lucru (n.r. – intrarea în fotbal a lui Ion Ţiriac) şi eu cred că este posibil. De ce nu?
Are o vârstă, este o emoţie nouă. El ştie ce înseamnă emoţia în sport. Dinamo cred că va rămâne în Liga 1, se va construi noul stadion, deci există toate premisele pentru o investiţie acolo”, a spus Iancu, potrivit Orange Sport.
Țiriac are de gând să facă o bază sportivă, de a cărei administrare să se ocupe Mircea Lucescu
Recent, însă, miliardarul a transmis că este exclus să investească la Dinamo, chiar și în condițiile în care la echipa bucureșteană ar ajunge cel mai titrat antrenor român din toate timpurile, Mircea Lucescu.
Țiriac a lăsat, însă, o mică portiță deschisă, susținând că este dispus să investeacă în construirea unei baze sportive și a facilităților pentru o echipă de copii, dar aceasta să fie administrată de Mircea Lucescu.
Omul de afaceri susține că are și terenul și banii pentru a construi respectiva bază sportivă. Singura problemă este legată de birocrație.
Dinamo va juca pe 27 mai returul pentru Superligă, în deplasare, cu Csikszereda
Dinamo a câștigat luni, 20 mai, prima manșă a barajului pentru Superligă, după ce a învins Csikszereda, pe Arena Națională, cu 2-0. Returul are loc pe 27 mai, la Miercurea Ciuc.
Ambele goluri au fost marcate de Dennis Politic, în minutele 46 și 73. Dinamo a încheiat sezonul regulat pe locul 14, având 15 puncte înaintea play-out-ului. În ultima parte a campionatului, formația bucureșteană a câștigat două partide și a remizat patru, motiv pentru care a terminat pe locul 7, cu 25 de puncte, la fel ca FC Botoșani. Departajarea s-a făcut pe baza numărului de puncte de la finalul sezonului regulat.