Marian Iancu revine în fotbalul românesc! Anunțul momentului pentru o echipă legendară

Marian Iancu, fost conducător la Poli Timișoara în intervalul 2005 – 2014, anunță că revine în fotbalul românesc. În vârstă de 57 de ani, omul de afaceri a dezvăluit că și-ar dori să preia din nou echipa legendară pe care a coordonat-o cu succes timp de câteva sezoane bune.

„Aștept Timișoara!”. Marian Iancu revine în fotbalul românesc: vrea să preia aceeași echipă legendară, care acum se zbate în Liga 3

În iarna anului 2005, afaceristul Marian Iancu a ales să se implice oficial în fotbal și a devenit acționar al echipei legendare Poli Timișoara. Au urmat ani importanți pentru gruparea bănățeană, în care s-au făcut și investiții masive, de peste 20 de milioane de euro. Peste 100 de jucători a transferat Poli Timișoara în perioada în care Marian Iancu a fost la conducere și a reușit să vândă și câțiva fotbaliști pe sume importante, cum ar fi Gabi Torje, cedat la Dinamo pentru 2.5 milioane de euro sau Gigel Bucur, vândut în Rusia, la Kuban Krasnodar, pentru 2 milioane de euro.

Însă, în 2014, cu puțin timp înainte să fie condamnat definitiv de Curtea de Apel București la 14 ani de închisoare, Marian Iancu s-a retras din activitatea fotbalistică, iar ulterior a început și declinul echipei din Timișoara, care acum a ajuns să evolueze în Liga 3 din România.

Marian Iancu a fost eliberat din închisoare în vara lui 2022, iar după ce și-a pus ordine în gânduri timp de un an, anunță că e gata să revină în fotbal. Afaceristul așteaptă o oportunitate de a investi din nou la Poli Timișoara, echipă căreia vrea să îi readucă gloria de altădată:

„Aștept Timișoara. Știu ce înseamnă fotbalul în Timișoara, îi știu pe copiii bănățeni, cunosc potențialul lor în fotbal. E un pol zonal acolo, un loc fantastic, cu mare viitor și cu potențial uriaș în ceea ce privește fotbalul. Nu au infrastructură, din păcate. Unde s-a făcut infrastructură, lucrurile au luat-o din loc”, a declarat Marian Iancu.

Cluburile legendare revin în prim-planul fotbalului românesc?

Marian Iancu spune că este inspirat și de noile proiecte care au luat naștere la Craiova, Sibiu, Ploiești sau chiar în Capitală. Omul de afaceri l-a lăudat pe Dan Șucu pentru felul în care a reușit să pună pe picioare clubul Rapid:

„Vedeți că la Craiova sunt două echipe, Sibiul se ridică, Petrolul construiește, de asemenea. Priviți și la Rapid ce înseamnă stadionul pentru suflarea giuleșteană. E mic, dar vin copii, este emulație, vezi tineret, există un viitor. Nu trebuie doar stadion, ai nevoie și de o bază. Aici, nu pot să nu-l felicit pe domnul Șucu pentru ce a făcut la Rapid”, a adăugat Marian Iancu, potrivit Playsport.ro.

Marian Iancu a ispășit aproximativ 8 ani de închisoare, în intervalul 2014 – 2022, după ce Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a descoperit că omul de afaceri şi alte opt persoane ar fi prejudiciat bugetul de stat cu 1,356 miliarde de lei.

Publicat: 05 11. 2023, 10:50