Marius Avram, fostul arbitru FIFA și specialistul ProSport în arbitraj, a analizat faza controversată a partidei dintre CFR Cluj și FCSB și a oferit verdictul.
Meciul dintre CFR Cluj și FCSB s-a disputat duminică seară, pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Gruia, în cadrul etapei cu numărul 19 din Superliga și s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, după golurile marcate de către Tachtsidis, în minutul 7, respectiv Darius Olaru, în minutul 26.
În minutul 51 al acestei întâlniri, Florinel Coman a înscris un gol spectaculos, din afara careului, dar reușita a fost anulată după consultarea arbitrajului video ca urmare a unui fault făcut anterior de către Vali Crețu.
Atât Adrian Porumboiu, cât și Ion Crăciunescu au apreciat ca fiind fault comis de către Vali Crețu, dar Marius Avram vine și îi contrazice pe cei doi. Acesta este de părere că responsabilii din camera VAR nu ar fi trebuit să intervină.
„Din punctul meu de vedere, este o fază la care arbitrul VAR nu trebuia să intervină. Este interpretabilă, controlată total de arbitru în teren și atunci eu aș fi dat credit deciziei luată de arbitru de a lăsa jocul să continue. Mai ales ținând cont și de stilul în care Colțescu a arbitrat tot meciul, nesancționând genul acesta de atacuri, un exemplu fiind și faza ce a precedat cornerul în urma căruia CFR Cluj a înscris unde avem ceva similar la Compagno. De altfel, tot meciul Colțescu a lăsat jocul foarte liber permițând jocul bărbătesc, lucru pe care îl încurajez.
Înțeleg și opiniile conform cărora a fost fault, la fel cum le înțeleg și pe cele care spun ca nu a fost. Tocmai din aceste motive ar fi trebuit ca arbitrul VAR sa nu intervină și să rămână decizia luată în teren inițial”, a spus Marius Avram pentru ProSport.
„E bizar. Era plasat aproape, dar nu putea să vadă cum era plasat. Important e un singur lucru: e fault, atacă mingea, lovește mingea cu piciorul drept și îl faultează. E fault clar. Dacă Găman a intervenit și i-a semnalat o incorectitudine, e un minus pentru arbitru, dar e bine că a mers și a luat decizia bună. Dacă și-a asumat faza, trebuia să îi spună. Faultul a fost, dacă nu era fault de ce nu dădeai avertisment pentru simulare. Dar faultul e evident.
Plasamentul trebuie să fie mereu lateral stânga. Să se deplaseze mereu lateral stânga. Dacă nici acum nu știe, când mai are puțin și se lasă, e treaba lui. El nu a văzut piciorul ridicat. Fundașul cu un picior lovește mingea și cu celălalt piciorul adversarului”, a spus Adrian Porumboiu pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER