Marius Avram dă verdictul în legătură cu cele două faze controversate de arbitraj petrecute în a doua repriză a meciului FCSB – Farul Constanța 1-1, disputat pe Arena Națională în cadrul etapei cu numărul 24 din acest sezon de Superliga.
Inițial, în minutul 58, echipa lui Gică Hagi a reușit să egaleze prin Louis Munteanu, dar golul a fost anulat ulterior pe motiv de offside, după ce faza a fost analizată timp de minute bune de către arbitrii din camera VAR.
Apoi, în prelungirile jocului, constănțenii au primit o lovitură de la 11 metri, tot după intervenția sistemului VAR, în urma unei faze la limită, mai exact a unui duel aerian petrecut între Joyskim Dawa și Mihai Popescu, iar penalty-ul a fost transformat de Ionuț Larie, cel care a stabilit astfel scorul final, 1-1.
„La faza golului anulat nu pot să îmi dau seama dacă e sau nu ofsaid. Ceea ce observ văzând liniile trase însă este faptul că arbitrii au făcut o mare eroare. Din punct de vedere tehnic, linia trasă la capul atacantului este trasă greșit, fiind «single line», fără a se fi făcut în mod corect triangulație și proiecție pe sol. O mare eroare a celor din cabina VAR. De altfel se vede şi linia punctată care ar fi arătat proiecția, dar e la 1 metru în față. Mai degrabă pare a nu fi ofsaid, sau dacă e, este milimetric în nici un caz cum arată liniile.
La faza penalty-ului, atacantul lovește mingea având o mișcare cu capul către adversar și apoi are loc un contact între cei doi jucători. Contactul nu a fost provocat de fundaș. În nici un caz, nu este o fază de intervenție VAR. E posibil ca arbitrul Chivulete să fi aflat că a greșit felul în care a tras liniile și l-a chemat pe Feşnic să revadă faza. Din punctul meu de vedere, decizia corectă ar fi fost să lase jocul să continue”, a spus Marius Avram, pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER