Marius Lăcătuș a oferit un verdict în legătură cu cea mai controversată fază a meciului FCSB – Farul 1-1, care s-a petrecut chiar în prelungirile partidei de pe Arena Națională și care a influențat decisiv soarta partidei.
Este vorba despre penalty-ul acordat pentru Farul și transformat ulterior de Ionuț Larie, care a stabilit astfel scorul final. Atunci, în urma intervenției arbitrilor din camera VAR, s-a dictat lovitură de la 11 metri pentru echipa lui Gică Hagi în urma unui duel aerian între Joyskim Dawa și Mihai Popescu.
Cel poreclit „Fiara” a admis că este vorba despre o fază la limită, dar a tins să meargă totuși pe mâna brigăzii de arbitri, cea care a decis să acorde penalty pentru constănțeni.
„E o fază dificilă. Îl loveşte acolo, dar nu ştiu cum e cu circumstanțele. Dacă asta e decizia pe care a luat-o el, după ce a revăzut faza pe monitor, asta a fost”, a spus Marius Lăcătuș, la Digi Sport.
În acest meci a mai existat o fază controversată de arbitraj, petrecută în minutul 58, atunci când Louis Munteanu a reușit să marcheze, dar ulterior golul său a fost anulat pe motiv de offside, tot după intervenția sistemului VAR. Ambele momente au fost analizate de fostul arbitru FIFA Marius Avram, în exclusivitate pentru ProSport.
„La faza golului anulat nu pot să îmi dau seama dacă e sau nu ofsaid. Ceea ce observ văzând liniile trase însă este faptul că arbitrii au făcut o mare eroare. Din punct de vedere tehnic, linia trasă la capul atacantului este trasă greșit, fiind «single line», fără a se fi făcut în mod corect triangulație și proiecție pe sol. O mare eroare a celor din cabina VAR. De altfel se vede şi linia punctată care ar fi arătat proiecția, dar e la 1 metru în față. Mai degrabă pare a nu fi ofsaid, sau dacă e, este milimetric în nici un caz cum arată liniile.
La faza penalty-ului, atacantul lovește mingea având o mișcare cu capul către adversar și apoi are loc un contact între cei doi jucători. Contactul nu a fost provocat de fundaș. În nici un caz, nu este o fază de intervenție VAR. E posibil ca arbitrul Chivulete să fi aflat că a greșit felul în care a tras liniile și l-a chemat pe Feşnic să revadă faza. Din punctul meu de vedere, decizia corectă ar fi fost să lase jocul să continue”, a spus el.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER