Marius Măldărășanu, amenințare pentru viitoarele adversare după ce Hermannstadt a marcat trei goluri în meciul cu Poli Iași: „Puteam face ca scorul să fie mult mai mare!”
Marius Măldărășanu, antrenorul echipei Hermannstadt, a analizat la cald partida câștigată în fața nou-promovatei Poli Iași.
Marius Măldărășanu, amenințare pentru viitoarele adversare după ce Hermannstadt a marcat trei goluri în meciul cu Poli Iași
Meciul dintre Poli Iași și FC Hermannstadt s-a disputat duminică seară, în cadrul etapei a doua din Superliga, pe Stadionul „Emil Alexandrescu” și s-a încheiat cu victoria sibienilor, scor 3-1, după golurile marcate de către Balaure (min. 11 și min. 58), respectiv Iancu (min. 87). Pentru moldoveni a punctat Carlos Jatoba (min. 73).
Deși elevii săi au câștigat partida, Marius Măldărășanu și-a exprimat nemulțumirea cu privire la anumite aspecte.
„Puteam face ca scorul să fie mult mai mare. Încep prin a-l felicita pe Leo, chiar mi-a plăcut, o echipă care vrea să joace fotbal. Dacă poți profita de spații, poți marca multe goluri. Ce nu mi-a plăcut, nu sufăr jocul pe contre. Am avut multe oportunități, dar pierdeam mingea, atacau ei, foarte cald, efortul foarte mare.
După bara lor, am marcat și am intrat la pauză cu un avantaj. În a doua repriză, cu același ritm, dar cu ei la posesie. Am avut două bare, alte ocazii mari. Din păcate, ratăm foarte mult. Mă bucur că ajungem acolo, dar ocaziile se pot răzbuna. A fost o victorie meritată.
Problema e că se greșește cu VAR-ul. Au fost sezonul trecut multe greșeli, e al doilea an, ar trebui ca lucrurile astea să se corecteze, de aia a fost adus VAR-ul. În următoarea etapă jucăm acasă cu o echipă mult schimbată, cu un antrenor nou, Rednic, care știe să închege rapid o echipă.
Ne dorim trei puncte, normal, vrem să facem cât mai multe puncte pe început de campionat. Va apărea și încrederea care deocamdată nu există în anumite momente. Sunt un antrenor care tot timpul le dă încredere.
Încrederea ar trebui să apară ușor-ușor după aceste puncte. UTA e o echipă foarte bună, iar calculele pe hârtie nu există. Vom pregăti bine meciul. Vom ajunge dimineața la Sibiu și va trebui să ne refacem rapid.
Puteam să ne batem la play-off și sezonul trecut. Nu este un obiectiv declarat, ne dorim, dar toate echipele își doresc. Mi-aș dori să facem puncte multe. Asta am făcut anul trecut. Dacă vom reuși din nou să adunăm 56 de puncte, vom fi bine în clasament”, a spus Marius Măldărășanu, după meci, citat de Digi Sport.