Marius Măldărășanu, anunț misterios, care ar putea fi sinonim cu plecarea, după Hermannstadt – Universitatea Craiova 0-0! „Avem ședință săptămâna viitoare”

Foto: Sport Pictures
Vezi galeria foto - 4 poze

Marius Măldărășanu, antrenorul lui Hermannstadt, a venit extrem de iritat la flash-interviul după remiza cu Universitatea Craiova, scor 0-0, și a lăsat de înțeles că ar putea pleca de la echipă în perioada imediat următoare în cazul în care conducerea nu îi mai aduce jucători.

În acest context, antrenorul Sibiului dezvăluie că săptămâna viitoare va avea o discuție hotărâtoare cu oamenii de la șefia clubului despre transferuri și implicit despre viitorul său la echipă.

Marius Măldărășanu lasă de înțeles că ar putea pleca după Hermannstadt – Universitatea Craiova 0-0

Tehnicianul lui Hermannstadt apreciază ca echitabil rezultatul obținut împotriva Universității Craiova, în ciuda faptului că oaspeții au controlat autoritar repriza a doua și au ratat o sumedenie de ocazii clare la poarta lui Cătălin Căbuz.

Și, în loc să fie fericit cu acest punct obținut, Marius Măldărășanu a tunat ca niciodată la adresa conducerii pe tema transferurilor insuficiente făcute în această vară.

Mai mult decât atât, antrenorul dă de înțeles că ar putea părăsi echipa în cazul în care oficialii nu îi mai aduc jucători până la finalul perioadei de mercato, în condițiile în care, în această vară, de la formația sibiană au plecat mai mulți jucători cu experiență. O ședința decisivă este anunțată săptămâna viitoare între tehnician și conducătorii clubului.

„E un rezultat echitabil. Prima repriza a fost a noastră, în a doua puteau închide ei meciul. Jucătorii mei au dat totul. La ei a intrat Mitriță, s-a văzut, dar Căbuz și-a făcut datoria, că de asta este plătit.

Avem probeleme la nivel de lot, am dat jucători cu experință și nu au fost aduși alții din diferite motive, nu știu. Am nevoie de jucători cu încredere, ca să întorci un rezultat.

Anul trecut am pierdut mulți jucători, acum în vara asta la fel. Mă gândesc și la mine, să vedem. Săptămâna viitoare va fi o ședință. De gândire!”, a spus Marius Măldărășanu.

Ce a spus Cătălin Căbuz, îngerul păzitor din poarta Sibiului

Cătălin Căbuz, portarul lui Hermannstadt, omul căruia Sibiul îi datorează punctul obținut în fața Universității Craiova, își contrazice antrenorul și recunoaște că divinitatea a jucat un rol esențial în remiza obținută de echipa sa în prima etapă a noului sezon din Superligă.

„Când a intrat Mitriță, s-a văzut, s-a schimbat meciul. Am stat bine defensiv, tactic, ne-am dat viața în seara asta. Ne-a răsplătit Dumnezeu cu un punct.

Este un campionat lung, nu știu cum vom termina. Vom fericiți dacă vom fi în play-off la final. Au plecat jucători, dar au venit alții cu mare calitate”, a declarat Cătălin Căbuz.

 

Publicat: 13 07. 2024, 01:18