Marius Măldărășanu a criticat decizia TAS la finalul meciului cu Petrolul Ploiești, după ce forul a ales să mențină depunctarea sibienilor!
După eșecul suferit de către nou-promovată, tehnicianul a recunoscut că jucătorii săi au comis mai multe erori care nu pot avea legătură cu problemele financiare și a punctelor care au fost scăzute din clasament.
Măldărășanu a vorbit în termeni duri despre decizia TAS, care a ales să mențină depunctarea dictată de comisiile din România.
„Altădată am câștigat și nu meritam, acum am pierdut poate nemeritat privind jocul nostru. Greșelile care s-au făcut nu s-au făcut din cauza mentalului că ni s-au luat nouă puncte. Ne afectează, dar nu cred că asta a fost problema.
A venit Gabi Iancu, are calitate tehnică, sunt meciuri multe, în play-out va fi alt campionat, orice jucător care se pune în slujba echipei, va juca.
Găsim noi resurse, o să vedem. La finalul anului, lucrurile au fost în regulă, acum mai sunt mici întârzieri, care se strâng la un moment dat, dar trăirile mele se întâmplă la mulți antrenori. Ăsta e fotbalul românesc. Sunt câteva echipe care își doresc performanțe și restul se chinuie.
Depunctarea mi se pare foarte dură. Nu poți să faci lucrul ăsta dacă vrei să ajuți fotbalul. Ia câte un punct și vezi dacă se reglau lucrurile. Noi am bătut Farul și CFR în ultimele meciuri din 2022, că dacă nu eram pe ultimul loc, ceea ce nu e în regulă.
Vedem, e clar că suntem o nou promovată care se bate la retrogradare. Pe mine mă depășesc alte lucruri. Vedem, mai aștept puțin! Eram tot pe locul șase, dar nu contează, lumea ne judecă după locul din campionat actual. Nu e simplu, e greu”, a declarat Marius Măldărășanu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER