Marius Măldărășanu, antrenorul lui Hermannstadt, a dezvăluit după meciul cu U Cluj cine l-a convins să rămână la echipă.
Tehnicianul formației sibiene a venit cu mai multe detalii despre momentul în care a vrut să renunțe.
Hermannstadt a pus capăt seriei de opt meciuri fără victorie în campionat. Formația sibiană s-a impus în fața liderului U Cluj, scor 2-1.
Golurile partidei au fost marcate de Ianis Stoica (x2) și Artur Miranyan. Marius Măldărășanu era gata să renunțe după meciul cu Universitatea Craiova, dar președintele Daniel Niculae l-a convins să rămână.
„Nu vreau să mă entuziasmez prea mult. Sunt doar trei puncte. Chiar dacă sunt obținute împotriva liderului, totuși suntem acolo jos în clasament. Ca să ieși de acolo, trebuie să legi victoriile.
Îi felicit pe băieți! Au câștigat meciul cu inima. Au dat totul și au interpretat foarte bine jocul. Chiar dacă am avut 1-0, s-a văzut teama. Au încercat să țină de un rezultat la limită. Clujenii au stat mult în treimea noastră.
Sunt un pic supărat că am luat gol. În SuperLigă nu am câștigat niciodată împotriva lor și s-a creat un fel de rivalitate.
Nico (n.r. Daniel Niculae) a venit cu un vibe bun și cu entuziasm. Chiar m-a încurajat și pe mine foarte mult, pentru că după meciul de la Craiova am vrut să renunț. Avem nevoie de încurajări și de încredere, din partea celorlalți de lângă noi.
I-am anunțat pe jucători, după meciul cu Universitatea Craiova, că e decizia mea și că vreau să renunț. Simțeam că trebuie să se producă o schimbare.
Dacă sunt aici după 6 înfrângeri, asta înseamnă foarte mult pentru acest club din punct de vedere al continuității. Puțini antrenori stau după 6 insuccese la o echipă.
Nico m-a convins să rămân la Hermannstadt! Nici nu a vrut să asocieze venirea lui cu plecarea mea de la club. Prin asta m-a convins. Poate este talismanul nostru și sperăm să iasă bine în continuare”, a declarat Marius Măldărășanu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER