FC Hermannstadt s-a salvat matematic de la retrogradare, după ce în runda cu numărul 8 din play-out s-a impus în deplasare cu Petrolul Ploiești, scor 1-0, iar Marius Măldărășanu se gândește deja la stagiunea următoare. Antrenorul echipei sibiene a dezvăluit ce obiectiv personal și-a impus pentru sezonul 2023 – 2024.
FC Hermannstadt a învins-o pe Petrolul Ploiești cu 1-0, mulțumită unui gol pe care golgheterul Daniel Paraschiv l-a marcat din penalty în minutul 61 al confruntării. Succesul de pe arena „Ilie Oană” a fost unul foarte important pentru sibieni, deoarece s-au salvat matematic de la retrogradare.
La finalul jocului, antrenorul Marius Măldărșanu a vorbit, printre altele, despre obiectivul pe care și l-a impus pentru sezonul următor:
„Ne-am atins obiectivul. A fost un an foarte greu, din toate punctele de vedere, dar cu atât este mai frumos. Am încercat să controlăm jocul, să avem posesie. Am avut câteva mişcări foarte bune pe atac, a lipsit poate doar ultima pasă sau sincronizarea între doi jucători. Se întâmplă. Important este că nu am făcut greşeli. Am tot făcut astfel de greşeli şi am fost taxaţi pe tabelă. Am avut o dinamică bună, suntem o echipă bună.
Mă bucur că am întâlnit aceşti băieţi. Au fost foarte înţelegători pe parcursul celor doi ani, frumoşi, foarte grei, dar de neuitat. În ultima perioadă, Popescu a fost Under-ul nostru. Oro ne-a ajutat la începutul campionatului, dar a avut o scădere de formă. A ieşit la rampă Popescu. Îl avem şi pe Dragoş Iancu. Mă bucur că astăzi (n.r. – Oroian) a avut un aport consistent, chiar dacă s-a văzut că, neavând meciuri în picioare, ritmul a fost unul mai scăzut pentru el.
Mai avem un meci şi îl vom trata serios, chiar dacă ne-am îndeplinit obiectivul. Trebuie să respectăm fotbalul, să ne respectăm meseria. Vom juca foarte serios.
Mă bucur pentru Paraschiv. Că a ajuns la 14 goluri, puteau fi mult mai multe. Până la urmă, am fost alături de el cu toţii, în momentele lui mai dificile. A existat, la un moment dat, o presiune pe el, pe care a resimţit-o şi nu a mai marcat câteva etape.
(n.r. – despre faptul că a semnat prelungirea contractului) Discuţii au tot fost, încă din iarnă, însă situaţia era una care îmi permitea să mă gândesc la o eventuală prelungire sau o semnare cu o altă echipă. Exista riscul să nu semnez, dar m-am simţit dorit. Le mulţumesc că au avut răbdare cu mine.
Ştiţi că nu există răbdare în fotbal şi primul care plăteşte este antrenorul. M-am simţit dorit. Chiar dacă s-au pierdut cele nouă puncte, lumea te judecă după clasament, dar m-am simţit susţinut şi a fost normal să avem continuitate.
Ne-am dorit să terminăm cât mai sus. Chiar dacă am fost nou-promovată, am avut un parcurs bun şi puteam să facem o performanţă mare. Dar obiectivul a fost menţinerea. La anul, trebuie să ne dorim să terminăm cu un loc mai sus decât sezonul precedent. Aşa ar fi normal”, a declarat Marius Măldărășanu, potrivit Orange Sport.
La scurt timp după ce a adus toate punctele în contul lui FC Hermannstadt, Daniel Paraschiv a declarat:
„Ne-am salvat matematic de la baraj. Mă bucur că am marcat, contează mult pentru mine, chiar dacă a fost un gol din penalty. După acest sezon, merităm acest final liniștit. Fiecare echipă își studiază adversarul înainte de meci, încercăm să le aflăm toate punctele forte. Știam că se bazează pe mingi lungi, pe multe centrari în careu. Fundașii și-au făcut treaba și ne bucurăm că plecăm de aici și cu 3 puncte, și fără gol primit.
(n.r. – să termine sezonul în postura celui mai bun marcator român din Superliga) Ar fi o performanță pentru mine, mă lupt cu fotbaliști foarte buni, care sunt de mulți ani la nivelul Ligii 1. Mă bucură tot ce am realizat în acest sezon, indiferent dacă ies sau nu golgheter.
(n.r. – dacă va fi la FC Hermannstadt și în sezonul viitor?) Da, de ce să nu fiu? Deocamdată am contract aici. Dacă va veni o oferta bună, ne vom strânge mâna și ne vom vedea de drum. Însă cât sunt aici și am contract o să îmi văd de treaba mea. Mister e aici din Liga a 2-a, a făcut o treabă foarte bună în acel sezon în care a promovat. A făcut o treabă foarte bună și în acest sezon, cred că e bine că rămâne. E un semn bun pentru Hermannstadt acest lucru.
(n.r. – despre depunctare) Nu pot să zic că ne-a mai afectat acum, pe final, dar evident ar fi fost mai frumos să fim în play-off, să ne luptăm cu echipe de top pentru obiective mai îndrăznețe”, a declarat Daniel Paraschiv, după succesul cu Petrolul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER